Muziciana

Mă sfârşesc în fiecare zi, Iar sângele îmi e în vene înghețat, A fost odată cald, am fost odată vii, Dar timpul crunt, din brațe mi te-a luat. Nu te mai găsesc şi ai lasat în mine, Un gol imens şi-atat de dureros, Când ochii mei, erau numai la tine, Tu ai plecat şi m-ai lăsat pe jos. Mulți oameni au trecut peste mine, Cu tocuri, tălpi,bocanci sau cu maşini... Nu m-au întrebat dacă mi-e rău sau bine, Nu le-a păsat, erau nişte străini. Pe lânga mine,rar când mă treceai, Te mai uitai şi tu, din când în când, Din complezență,poate, îmi zâmbeai, Dar tot plecai şi mă lăsai arzand. Au trecut luni,zile, nici nu ştiu... De cand aştept din cer ca să mai pice, O ploaie să mă spele de pustiu, Sau un suflet care vrea să mă ridice... Dar ştiu că eu te aştept în zadar, În lanțurile vieții, sufletu'-mi se zbate, Aproape mă sufoc şi nici nu văd prea clar, Nu pot să mai aud inima cum îmi bate. Din tot ce am iubit, pe-acest glob pământesc, Azi simt că ard mocnit, De dorul t

Bine, plec... Nici nu mă mai întorc. De câte ori să-mi zici..? Am înțeles,pe loc. Sigur, eu plec... Nu vrei să ştii c-am fost. Oricum, în lumea ta Am trăit fără rost... Dar tac şi gata,acum chiar am plecat! Nu mă mai alunga... Căci plec de bună voie, Silită...chiar şi-aşa... Eu văd că nu mă vrei, În privirea ta. Deschide-mi, te rog uşa, Aşa ca de final., Hai numa' bine, ție.. Adio, plec din bal. În altă dimnensiune, De mâine dau check in, Şi fac o diversiune, La un pahar de vin... Căci  [ vezi titlul ]

Ce rost mai are, să scriu iar poezii, Când muzele-mi sunt moarte ?... Degeaba apar vii, Că-mi iau iubirea oarbă, Cu-a mea naivitate Şi-mi pică-n cap de-ndată Ceru'-nstelat din noapte. Ce rost mai are,oare, să suflu peste răni, Să îngrijesc mereu, de capete încinse ? Când sufletu' mi-e țăndări, pierdut printre trei căni, Iar pielea mi-este arsă, de-atingeri prost aprinse... Ce rost mai are, să cred în basme mii Şi în poveşti frumoase, descrise de poeți ?... Când ochii-mi sunt în ceață iar buzele sunt vii, Tânjind după fantome şi cai verzi pe pereți... Că de-aş putea, aş şterge tot din minte ! Chiar aş pretinde, că nu a existat ! Dar vezi tu, în piept am strâns cuvinte, Ce îmi răsună-n versuri, prin pernele din pat. Şi asta-a fost, eu mă dezic acum ! Că nu mai am putere, nici macăr să mint... O să-mi înnec amorul şi îl îmbib de fum, Iar sufletu'-mi ucid,căci nu mai vreau să simt !

Căprioară rănită, 25, Bucureşti : Caut totul sau nimic, Mă bucur că sunt, tu unde mai eşti ? Da-mi ceva idilic. Am citit eu prin poveşti, De prințese,prinţi şi zâne.. Da eu stau în Bucureşti, Aici sunt doar zmei şi mume. Despre mine ce să spun? Iarăşi multe şi nimic, Accept cavaler sau spân, Ca în basme, stii ce zic. Poa' să vină pe cal alb, Sau mârțoagă, nu îmi pasă, Dară rog măcar să aibă, Trei garoafe într-o plasă. Să mă plimbe prin grădină, Printre fructe şi ciuperci, Stai, că-mi bate o lumină : Iar am pe Tinder un match !

Și-mi amintesc cum bine iar te văd, Prin oameni, râsuri și minciuni, Nimic nu mă mai ține azi. Prăpăd.. Picuri din ochii mei ai să aduni. Și-mi amintesc cum ne vedeam cândva, De parcă timpul nici n-a existat, Ai fost pentr-o secundă steaua mea, Și pare că tu totul ai uitat... Nu știu cum să te țin în ochi, Și nici măcar nu știu să-ți mai vorbesc, Să-mi spună-o babă-n poartă de deochi, Că și ea vede ce mult te iubesc. Și îmi ziceam adesea, să stau, să nu mai simt, Să fiu robot, neom, un monstru de ne-atins... Dar cât mai pot cu sufletul să mint, Imaginându-mi Iadul ca un Paradis ?... Mă sting pe zi ce trece când te-aud vorbind, Și niciodată n-ai să înțelegi, Că viața asta o trăiesc iubind, Indiferent de ce o să alegi... Înșir atâtea versuri,atinse nimicuri, Și-atâtea rime-alambicate, Culori îmbrâțișate-n mozaicuri, Pentru câteva cuvinte moarte... Mă saturez, văd bine, deși încețoșat, Pe cerurile mele, altă furtună vine... Inima în chinurile iadului, astăz

Dac-aş putea să mi te smulg din minte, Aş face-o şi acum, necontenit, Să uit de tot ce-am pus în câteva cuvinte, Căci nici noaptea trecută n-am dormit. Dac-aş putea din suflet să te mut, Aş face-o imediat şi nu te mint, Să scap de chipul tău, să nu te mai ascult Să nu mai pot vreodată să te simt. Dac-aş putea să-ți spun vreodată despre mine, Ai râde mult probabil, căci mi-ai zis, Să nu mă-ndrăgostec nicând de tine, Aşa că m-am pierdut într-un abis. Şi hoinăresc, uitându-mă-n vitrine, Habar nu am, pe unde să mai merg, M-opresc aiurea printre magazine, Aş vrea să fug, dar nu pot să alerg. Nu mă mai regăsesc în niciun fel, Şi nu mai sper să simt ceva intens, A fost cândva şi ea şi tu şi el, Dar uite-mă aici, în acest vast non-sens. Dac-aş putea să te ucid din mine, Şi să omor tot acest groaznic sentiment, M-aş otrăvi acum, pe loc, ştii bine, Şi aş lasa trecut în testament, Toata iubirea ce s-a creeat prin tine... Îmi pare rău. Da, poate te-am mințit... Deşi eu nu

I can no longer sleep, My heart is runnig wild, I smell only fear, My eyes are going blind. I'm lonely,darling.