Muziciana

Nu. Răspuns final. 100 de puncte. Ai de gând să mă ajuți? Ai cu ce ? Dacă nu, atunci nu mă mai întreba. Ştii ce fac ? Mă plimb prin frig şi vreau să îmi cumpăr o floare să mi-o dau cadou şi să o pun pe piept. Ştii ce mai fac ? Stau în pat şi plang din gând în gând. Clişeic, nu ? Şi îmi pregătesc mormântarea. Am nevoie de ajutor. Dar nimeni nu poate,iar eu am obosit. Ce crezi că mai fac ? Caut ființe şi caut iubire. Poate până îmi ucid sufletul. Epatez în virtual. Ştii ce mai fac ? Îți zâmbesc şi în minea mea se desfăşoară propria-mi scenă de dezumanizare. te uiți la un suflet cum moare Mănânci floricele Dă şi volumul mai tare, Pune ochelarii 3D... Nu e amuzant ? Hahaha Este chiar o tragicomedie.

Una din greşelile supreme pe care le-am făcut  în scurta mea viață, a fost să îmi  deschid uşa sufletului. Să îl iau în mâini şi să îl dăruiesc...crezând, în naivitatea mea, că primitorul nu o să îl izbească de pământ,apoi să-l calce de mii de ori, până când să nu-l mai pot atinge nici măcar pentru a-l ridica, deoarece, atingându-l...ar durea şi mai rău. - ce greşeală fatală... Doamne, uneori mi-aş dori să pot crede orbeşte în Tine, să mă pot mângâia printr-o rugă, să ştiu că Tu ai grijă de mine şi de sufletul meu... dar nu pot. Nu pot sa mă mint, nici pe Mine nici pe Tine. Mi-am dorit o ființă, să simtă.Să-mi simtă sufletul fără a-l răni. O ființă care nu poate ucide. Dar a nu a fost să fie...şi ce să blestem ? Doar viața mea şi deciziile mele. Azi, după mult timp îmi doresc să se termine durerea. Să nu mă fi născut. Îmi doresc morfina. Îmi doresc eutanasierea sufletului meu. -  doresc finalul. Iar azi, vreau să îi fac o înmormântare cum se cuvine. O să îi cumpăr flori,

" - Cum a murit ? - A imbatranit si i s-a oprit inima... -Dar vad ca ceasul de la mana inca ii merge.De ce are nevoie de el? Doar nu mai intarzie nicaieri...  " Asa e... Si la petreceri, oamenii vin si pleacă. Lafel ca pe Pământ  .

Ai vrut să-ți fiu doar omul, fară de-a mea artă, În două să mă tai, pentr-a-ți fi consoartă... Nu am putut desparte, trăiri de zi cu zi, Fără a mă trece prin dragul de " a fi "... Cum să doreşti din mine... doar omul, nu şi-artistul ? Atunci nu sunt completă...unde-aş ascunde visul ? Unde-aş mai merge, purtată lin de vânt ?... Să plec din mintea ta, aşa din când în când ?! Se spune că atunci, când un artist iubeşte , Moartea pe amandoi, uşor, vă ocoleşte... Dar cum ai vrea să trăieşti neîncetat, Dacă pentru tine, el nici n-a existat? E uşor să mă iubeşti, dacă înțelegi, Că-n universul meu, există două legi... SUFLETUL şi MINTEA nu se vor subjuga, OMUL şi ARTISTUL, nu se vor dezlega.

Pentru că umblă o mișcare feminstă în virtual, am decis că e momentul să iau și eu parte. Pentru cei care nu știu ce este această mișscare, e foarte simplu : femei, care- și povestesc abuzurile (verbale.sexuale, corporale, psihice ) de-alungul vieții . Decid să îmi fac cunoscută prezența printre voi, să vă arăt că exist și simt. Totul a început din copilărie, aveam vreo 5-6 ani și mergeam cu mama către grădiniță. Am ajuns, mama m-a lăsat acolo. Mă jucam cu copiii, când domnul Nae, un tip pe la 50 și ceva de ani ( instalator,electrician, ceva ) m-a chemat pană la el, pretinzând că mi-am uitat o jucărie în baie. M-a aluat în brațele lui si mă pupat pe gură, punându-mi mâna, în părțile intime, practic m-a apucat de dânsa.  Instinctiv am început să plâng. Mi-a dat o palmă și mi-a spus că sunt o fetiță proastă și neascultătoare. Tremuram. Am ajuns în clasă, iar educatoarea m-a pus la colț cu un plasture pe gură pentru că am îndrăznit să spun ceva despre domnul Nae. Niciodată nu am m

M-ai pedepsit mult...mult pentru ceva ce nu am facut m-am simtit biciuita de fiecare dată când am vorbit. M-ai pedepsit prin tot, m-ai omorât fără să ai vreo remuşcare  şi poți sta în linişte. Am văzut că ai depus tot efortul necesar să mă omori şi ai aproape ai reuşit. Felicitări !  Mă doare tot. In toată semi- moartea asta şi pedeapsa asta pe care nu mi-am meritat-o. Pedeapsa asta crudă a ta ...eu nu am meritat-o. Este ca şi când m-ai fi întins goală pe jos, pe asfalt spunându-mi că o să mă iubeşti iar eu te-am crezut. Însă tu aveai langă tine, la îndemană, orice armă pe o masă. Începând de la ace la cuțite,la grenade, la pistoale,aveai pe lângă şi  un scaun electric. Ai început să le testezi pe mine, să vezi cât pot îndura. Ți-ai dat pe mine tot răul de care ai avut parte în viață şi ...prima oară mi-ai tăiat părul, apoi ai trecut la frunte...ai trecut cu muchia cuțitului peste ea, şi a început să-mi curgă sângele şiroaie . Pe față parca mi-ai pus ace şi seringi iar ochii i-

Spui că gandul ți-e la mine, Apoi, simplu, mă arunci... Cât de-uman e pentru tine, Să-mi faci răni atât de-adânci ? Mintea mea te-a-mbrățişat, Sperând...poate într-o zi, Aşa cum eu te-am visat, Că la mine vei veni ?... Este toamnă, viața moare... Colorându-se-n Zenit... Astăzi,inima mă doare, Sufletul mi-e răvăşit. Ai făcut din mine, iar Praf şi pulbere în vânt... Nu mai pot să merg, să sar, Mi-a rămas numai să cânt... Însă vocea mea e stinsă, Pieptul mi-este încordat, Doar iubirea mi-e aprinsă, Într-un corp dezacordat. Poate asta mi-e pedeapsa, Dragostei ce eu ți-am dat... Să-mi omor încet sinapsa, Pentru tot ce ți-am purtat. Oare aşa-mi este-n viață ? Nu mă cruță Suferința ? Să tot am lacrimi pe față, Şi să îmi distrug conştiința...? Cât de crudă şi morbidă, Poate fi astă iubire... Seamană cu o coridă, Cere chiar, despăgubire... Nu mai am nimic de dat... Am plătit cu tot ce-aveam... Viața mea, dacă puteam, Pe loc o amanetam... Însă nu ți-ar fi de-a

Aş putea să-ți scriu melodii, Prin nopți cu poezii târzii... Dacă m-ai face să-ți cânt M-aş lăsa purtată de gând, Pe mâinile tale, Printre petale, Aşa " ca şi când Numai dragostea noastră ar mai fi pe Pământ " M-aş lăsa în voia ta, M-aş conecta La mintea ta, Ca un vuiet... Dar cel mai mult Ne-am conecta În suflet. Oricum, stim că-n viața noastră amară, tot chimia interioară E superioară .

Mă Simti ? Se-ntâmplă. Ne înâmplăm pe limbă şi pe tâmplă M-am dezbrăcat în câteva poezii, Pentru tine, aş scrie versuri mii Pe cerceafuri,aş scrie, Pe perne,întinsă Îți stau. Goală,destinsă În mâinile tale. Lasă-ți buzele să vrea Pielea mea Pe pielea ta Lasă-ți mintea La mintea mea ,conectată Inspira-te Să ne upgradăm în gemete Amandouă deodată

De mi-ai lăsa mâinile să te cuprindă, Aș ști cum să-ți pictez cu mintea începutul... Niciunul dintre noi nu ar putea să mintă. Ți-aș da jos , sabia și scutul... De m-ai lăsa, în ochi să te privesc, Absența ta ar fi prezență, Ai avea în dar, iubirea de-omenesc, Iar viața mea ți-ar da din nou esență. De te-ai uita, puțin, pe geam la mine-n suflet, Ai putea să-ți vezi oglinda feminină, Nu ai  mai fi hoinar căci printr-un tunet, Ai afla, cu cât drag îțî poate da lumină... De m-ai lăsa o singură dată, doar să te sărut, Ți-aș încălzi încet-încet simțirea, Să poți avea pentr-un moment, tăcerea unui mut... Și-n inimă să poți îmbrățișa iubirea. Trecutul,dintr-o privire, eu ți l-aș sorbi, Și din durere, ți-aș lua totul cu mine, Cu dragoste, inima ți-aș îmblânzi, Să vezi frumosul ce se-ascunde-n tine. Ascultă-aici și ia puțin aminte : Iubirea se învață, doar dacă se simte... Ea este ca arta, sunt două lucruri sfinte... Și știi că în niciuna, nu se poate minte.

Sunt trează. Pe geamuri văd oraşul luminat... Iar una din luminițele alea, eşti tu Un lcurici, printre alți mii de licurici. Pentru un moment, m-am îndrăgostit. Cine spune că nu pot sa iubesc preț de un minut ? În acel moment, eu te-am iubit mai mult decât ai fi putut simții vreodată. Respirația mi s-a oprit iar colțurile gurii erau asemeni unui zâmbet. Da, era prima.oara când îți zâmbeam. Frumos, nu ?

Mâinile tale m-au dezbracat De orişice armură grea... M-ai văzut atât de goală, De ce m-ai înjunghiat ?... Sufletul acum îmi plânge! Priveşte-adânc cum mă sfârşesc, Băltind în propriul negru sânge, Amețesc şi obosesc... Şi-mi vorbeşti atât de rău... Ori prin țipete, ori şoapte, Ochii-mi sunt încețoşați... Inima nici nu-mi mai bate... Poate-abia acum ți-e bine, Când nu mai respir deloc, O să fii doar tu cu tine, Şi cu-al tău macabru joc ! Ai plecat...eu nu mai ştiu, Oricum nici nu ți-a păsat, Mi-ai lăsat trupu-n pustiu, Sângerând şi dezarmat...

Îti mai aduci aminte când, Mergeam în doi pe drum cântând ? Când timpul parcă se oprea, Şi-ndrăgostiți el ne ținea ? Când ne zâmbeam, nesaturați Şi adormeam îmbrățişați ? Eram,parcă, într-un vis, Mergeam de mână-n Paradis... Îți spuneam "să nu mă pierzi" , Prin ochii tăi căprui sau verzi... Mă întreb, oare mai ştii... Când nopțile ne erau vii ? Cand privindu-ne, şopteam... ...cât de mult noi ne iubeam ? ----------------------------- A trecut un timp şi toate, Parc-au dispărut departe... Acum noapțile-mi sunt albe, De suspine şi de dor, Mâinile nu-mi mai sunt calde, Inima-mi spune că mor... Ochii-mi sunt prea trişti să vadă... Lacrimile stau să cadă.. Pe podea, căci nu mai esti. Sa le prinzi, ca în poveşti. Mă întreb, iar în neştiire, Oare cum mai poť trai... Oamenii fară iubire ?

Am febră.Sunt răcită... Caut om să-mi facă un ceai, să stea de poveşti... Hai,stai ? Poate eşti tot răcit ca mine.... Măcar să împărțim aceeaşi boală... Sau poate aceeaşi tristețe... Cana mi-e goală. Am febră.Sunt lentă... Mintea nu mai poate fi atentă La nimic... Iar pielea-mi arde şi nu pot s-o sting... E de la frig... Şi câtă contradicție...?! Îmi arde corpul Când inima-mi-ngheață... Ce păcat, ce blasfemie ! Poate de acolo să fi răcit aşa... Să-mi fi fost prea frig în suflet Şi corpul meu să fi reacționat ? Ca să mă poată ține, Toată ziua-n pat ? Nu prea mi-e bine... Dă-mi o aspirină, Pune de un ceai ... Şi stai puțin cu mine.

Habar nu ai, straine,  Ce mi-a nutrit în suflet ! O viață-ai luat din mine, N-a mai rămas un scâncet ! Habar nu ai, străine, Cât am putut eu duce Pe tine și pe mine... Pe unica mea cruce ! De unde să mă știi ? De unde să mă vezi ? Când ochii tăi sunt fragezi Și-n vene-ai muguri verzi ?  Avem să știu vreodată,  Că am să te iubesc ? Cu mintea-tulburată, De tine mă feresc... Și scrumul din țigară, Pe jos l-am aruncat, Peste tricoul tău, Lăsat pe lângă pat. Habar nu ai iubirea... Nu poți a întelege,  Că numai fericirea, De jos te mai culege... În toată suferința,  În tot acest vast chin, Aleg să-omor dorința Cu un pahar de vin. Dar dacă toate-acestea, Au fost în neștiire,  În cazul meu și-al tău, atunci, nici nu a fost iubire. A fost ceva fragil ? O mică încercare ? A fost ceva subtil ? doar semne de-ntrebare... Mai lasă-mă în pace! Să pleci din capul meu ! Că-n inima sunt ace Și sufletul m

Peste corpul tău, se aștern zorii. Ah, cum te sculptează,  ...trec norii... Lumina pe spate ți se-așează. Ușor te-ating pe umăr și pe piept,  cu chipul m-adâncesc in gâtul tău, uneori îmi place să te-aștept. Să-ți scriu erotic ? de parcă nu-s atâtea și atâtea poezii pe lumea asta... și-atâtia oameni dornici să mă citească goi. Mai ieri am lăsat pe la cuprins, vreo doi... Adam și Eva își ziceau,  Și prin patul meu, cu-n măr ei se jucau... M-au privit intens, străinii... Și m-au invitat,  La un pahar de martini,  la mine în pat - Oooh! ce frenezie ! pe-o bucată de cerceaf,  Câtă fantezie ! Aș putea să îți continui povestirea,  Cum m-au plimbat,aiurea, prin Eden Însă-acum nu m-am lăsat cu firea -  ...mâna mea te-atinge pe-abdomen. Și cum mergeam,râzând cu ei prin Rai, Oare să fi fost o simplă zi de Mai ?  Totul înflorit, iar Soarele-ncălzea Trupurile goale și pielea mea. Ne-am oprit pentru-n moment în asfințit Sub

Nu mai am aer! Parcă mă sufoc ! Inima o ia uşor-uşor din loc... Şi tremur puțin, de la oboseală... Adunate toate într-o mahmureală.