Hasta la basta, baby !

Habar nu ai, straine, 

Ce mi-a nutrit în suflet !

O viață-ai luat din mine,

N-a mai rămas un scâncet !

Habar nu ai, străine,

Cât am putut eu duce

Pe tine și pe mine...

Pe unica mea cruce !

De unde să mă știi ?

De unde să mă vezi ?

Când ochii tăi sunt fragezi

Și-n vene-ai muguri verzi ? 

Avem să știu vreodată, 

Că am să te iubesc ?

Cu mintea-tulburată,

De tine mă feresc...

Și scrumul din țigară,

Pe jos l-am aruncat,

Peste tricoul tău,

Lăsat pe lângă pat.

Habar nu ai iubirea...

Nu poți a întelege, 

Că numai fericirea,

De jos te mai culege...

În toată suferința, 

În tot acest vast chin,

Aleg să-omor dorința

Cu un pahar de vin.

Dar dacă toate-acestea,

Au fost în neștiire, 

În cazul meu și-al tău,

atunci, nici nu a fost iubire.

A fost ceva fragil ?

O mică încercare ?

A fost ceva subtil ?

doar semne de-ntrebare...

Mai lasă-mă în pace!

Să pleci din capul meu !

Că-n inima sunt ace

Și sufletul mi-e greu !

O zi de ai avea,

Să simți exact ca mine,

Nu cred c-ai rezista,

Ai da totul din tine !

O noapte dacă-ai sta

Așa cum o stau eu

Nu cred ca ai mai vrea

Să zici că ești ateu.

Și doar un semn divin 

Te-ar mai putea salva,

Din gustul de venin

Din inima mea .

Dar vezi, nu vrei să simți ...

E greu să te transpui...

Mai simplu e să minți,

Să nu spui nimănui ?

Să arzi mocnit în tine

Să te sfârsești deșert ?

Adio ! plec, străine !

Eu nu te mai aștept !