miercuri, 23 martie 2016

Suntem pe căile schimbării.

În realitate, da, toți se schimbă, chiar și eu, chiar și tu, tu fiind - totul.
Eu rămân agățată într-un cerc de nori, de deasupra mea. E lin, și totuși da !
Bosola funcționează , spune unde-i Nordul,
Iar inima-mi primește, în viață, tot acordul.
Agățată -n aer, în cer albastru care, Oglindește-n viața-mi curgătoare, Ca apa unui izvor sucit, secat de vreme,
Un phoenix din cenușa se așterne, Dar renăscut din mii și mii de ploi. Picând șiroaie din lacrimi vii, greoi. .
Ma schimbi văzând cu ochii, Făcându-mă să cad Din cerul meu, frumos, Din norii mei , în Iad.
Lovindu-mă de-asfaltul rece-gol, Mă izbești de locuri gri-petrol. M-arunci, din brațele ce m-ai ținut , Într-un tărâm ostil, necunoscut. Mă arunci și-apoi îmi zici c-a fost o adiere, Mă duci prin locuri fără de repere, Mă sari, uneori din viață ca pe un obiect, Iar eu, ce să fac, cum să te aștept ? Cu lacrimi de alcool, pur de roș-aprins, Scoase dintre aburi , în aerul încins.
Mi-e frică de metamorfoza dintre noi. Tânjind după iubirea mea, cea mai de soi, E grea, iar eu am cam îmbătrânit, Crezând că totu-i veșnic și îndrăgostit...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu