Postări

Se afișează postări din septembrie, 2017

Pe ultima zi de septembrie

Imagine
Te-am prins, dintr-o greşelă, stocat atent în minte, Şi-acum îmi stau pe buze, vreo două-trei cuvinte... Căci, foarte mare mi-a mai fost mirarea, Când ochii tăi îmi cam îngreunau suflarea. Nicicând nu ştii cum viața te atinge, C-un sentiment platonic, ce inima nu-l stinge. Doar ai zâmbit puțin şi-ntreacăt ne-am privit , Iar preț de un minut, eu m-am îndrăgostit. Să fie de la toamnă ? să fie doar tăcearea Ce-o simt în suflet iară, să fie doar durerea ? Aş vrea să ştiu şi eu, că prea mult te doresc! Să fie o iluzie ? Un joc actoricesc ?! Ce gânduri mari! Ce tot îmi mai pasă ?! La anii mei, nu sunt prea serioasă ?! În seara asta, râd, am dat totul pe mute... Pentru-aceste sentimente, merit un sărut !

Dacă...

Imagine
Dacă mintea mea se mai duce cu gândul spre tine, eu cu creierul meu o s-o cert, urlând din toate venele ! Dacă inima mea o să mai tresară la auzul unui sunet de-al tău,o să-i comand să se oprească din viață un timp ! Dacă ochii mei se mai dilată vreodată la imaginea ta, o să-i smulg din locul lor, precum Oedipe. Dacă buzele mele vor mai vrea amintirea sărutului tău, le voi otrăvi ! Dacă limba mea va mai articula numele tău, o voi arde subit ! Dacă pielea mea te va cere, o voi rupe cu totul ca pe o haină veche şi ponosită şi o voi arunca peste Valea Plângerii ! Dacă mâinile mele se vor împreuna din dorința mâinilor tale,voi lupta până o să învețe să fie singure. Dacă picioarele mele mă vor duce în locurile bântuite de noi, le voi împiedica ! Daca sufletul meu va zbura la tine, trupul meu îl va dezmoşteni iar eu voi fi o stană. Nemişcatā de timp şi erodată de viață,  stând la o masă,oarbă, fumându-mi plămânii, cu ochii aruncați pe jos,mâinile-ncleşate, iar pielea lăsată-n cuier.

Bioritmul eronat / i'm awake

Imagine
Funcționez pe ora ta... Noi nici nu mai existăm. Şi-am încălecat pe-o şa... Te rog,lasă-mă s-adorm ! Eşti in bioritmul meu... Of Satan, Satan, Satan !!! Obosesc, făcând nimic, Stând cu ochii în tavan... Stau la 4:00 dimineața, Să fac rime, prozodii, Uite că se face 6, Iar scriu vreo trei poezii. Mai dă-mi pace, că sunt tristă ! Uite-aşa,somnul dispare... Şi colac peste artistă, M-ai lăsat cu ochii-n Soare ! Multumesc, nu trebuia ! Mama ei de dulce viața... Lume rea si cruce grea... Lasă-mă, te rog, să dorm... Măcar până dimineață.

În numele Tatălui...

Imagine
Mă aştern pe pat cu gânduri, Mă trezesc, iar minte-mi umblă printr-un univers ascuns Într-o mare-atât de-adâncă. Linişte acum! Am zis! Viața-mi este atat de sumbră pe de-o parte... Luminoasă când e noapte, Ca în Paradis. Mă privesc într-o oglindă, Doamne, unde m-ai lăsat ? Deşi-s atee convinsă, Capu-n jos,eu l-am plecat. Am gândit un Dumnezeu Mai presus de corp şi minte, Zboară gândul ca un zmeu ... Oare eu, n-am fost cuminte ?! Aşa e-n viața muritoare, Te izbeşte suferința! Gust amar ca de pelin, Nu prea pot să mă închin, Îmi pun un pahar de vin Şi aştept un semn divin... Amin !

Consexiune

m-am trezit, cu simțurile-mi ascuțite. limba mea e bici, pielea mea te vrea, iar mii de voci, îmi gem uşor în cor. mă atingi - mai ferm decât aseară, mă vrei. din aşternuturi albe de pension, mă dezveleşti, şi îmi zâmbeşti. nici nu te ştiu, dar simt în mine, doar dorință. mintea mea, voit se lasă dezbrăcată, să-ți cadă în plasă. mă săruți, e bine... te muşc , de buze şi îmi gemi. îți place, te zgârii puțin pe spate . te simt acum, aşa cum simți şi tu, mă destinzi, cu totul mă cuprinzi. şi ne privim în ochi, ne dilatăm pupile, ne inspiram, cunoaştem, şi ne conectăm. ah, te am ! şi tu lafel. aşa cum tot mă vrei, îmi spui că-ți place... iar aşternuturile apretate, nu ne lasă-n pace. uite-mă, a ta sunt eu ! şi tu al meu, rapid şi sacadat, respir cu tine şi ce bine eşti in mine, imens . ne sărutam intens, şi ne simțim pe noi, amandoi, îmbrățişați în climax, goi.

Daca ai stii

Daca ai stii cat te iubesc si te-am iubit... nici eu nu stiu. Daca ai stii, of... imi inabusi fiecare lacrima a mea. Si stii cum ? De fiecare data cand imi vine sa plang, imi bag capul sub apa de la robinet. Nu,nu am facut curat