luni, 31 octombrie 2016

Luciferiana


Aseară,cerul a luat foc de tot si toate,
Nici Lucifer nu s-ar fi apropiat,
Gândul meu e trist şi dus departe,
Mă uit, în jurul meu cum toate s-au schimbat.

Aseară stelele mă luminau de vie,
Le număram, şi nu m-aş fi oprit...
Însă viaţa veacului ce v-a să fie,
Să o trăiesc, trebuia de mult să fi murit.

Mă uit cu dor si jale-n zarea-ntunecată,
Şi parca tot mai singură mă simt...
Din cimitir se-aude un bocet lung de fată,
Că nu mă doare,încerc să mă mai mint.


Absența timpului si dragostei mă face,
Să vreau să fug în căutari postume,
Dar cu frică tac , căci n-am ce-i face,
Şi-mi vin în minte vreo trei-patru glume.

" Să râd ! " îmi zic în mintea tulburată,
Şi imediat zâmbesc, nu mă abțin !
Îmi amintesc de bocetul de fată,
Eram chiar eu, plângând un vis senin...














luni, 24 octombrie 2016

Despre una, despre alta , și ceva mulțumiri.


Copacii din fața geamului meu, sunt gălbui, roșiatici...încă puțin verzi pe alocuri.
Normal, e toamnă, nimic ciudat, însă zilele trecute, mergând la serviciu cu taxiul, zăresc parcul Titan, de pe Podul cu Lacuri. Boom ! Realizez că eu nu mă bucur deloc de această toamnă și de culorile ei. Ce urât ! Să mă vezi,cum am rămas cu privireaa ațintită la pasările de pe lac.
Într-adevar, viața nu e făcută doar din a te duce la serviciu, din a repeta, din lucrurile aceastea serioase. La sfârșitul zilei, e bine să te bucuri de ceva, orice.
În fine, ideea de azi era să scriu, n-am mai scris de ceva vreme.
Tot m-am împiedicat de mici impedimente mari.
Am tendința / de a-mi minimaliza suferința.
M-am trezit liberă, liberă de orice.
Am realizat, la 23 de ani și 5 luni, că sunt un om liber și puternic. E tare să faci asta.
M-am trezit pe la ora patru jumătate, dimineața, o oră corectă pentru oamenii anxioși, ca mine.
O oră, ciudata, de-o liniște apăsătoare.
M-am trezit pentru că la ora aia, prietenul meu iese din tura de noapte. Ne-am certat zilele trecute, nimic ciudat într-o relație. Ne-am certat. E normal să existe și certuri, însă mi-am dat seama, când m-am trezit, că durerea mea din piept, îmi arăta că mai am ceva de rezolvat.
Zis și făcut.  Pe la cinci fără ceva, mi-am sunat consortul, să-l aud puțin.
În încheierea discuției, am ajuns la concluzia că sunt ok, și ne iubim.
Cum ziceam, m-am trezit liberă, iar sentimentul acesta, adunat cu multe alte sentimente, precum cele de la ultimele trei concerte de vineri încoace, m-a copleșit. Am plâns.
E uimitor să ai libertate. Mi-am dat libertatea sau mi-am câștigat-o,


Sunt tânără, iar viața mea e abia la început.
Observ din ce în ce mai des, că multe din dorințe mi s-au îndeplinit, neavând un ghid divin, ci, mai degrabă, un ghid interior.

Recomand, lucrul cu persoana ta, și acum, îmi recomand să  mă duc la magazin să cumpăr mâncare, și mie și iepurilor mei.
Ieri mi-am revăzut cățelul, iar acum, tată, dacă citești pe aici, să știi că te iubesc și mă bucur că vorbim. Cred că ne face mai bine amândurora.

Sunt un om liber și iubesc viața !

În altă ordine de idei,
Mulțumesc Emei, că mă călăuzește.

Măd, că ești tu.
Cățelului Toto
Iepurii - Didina și Petrică
Colegilor de apartament (Suzi Q - lav lav, Feras, Noma)
Luna Amară, mi-au făcut foarte bine concertele alături de voi .
Prietenei mele, Camelia.
Părinților , că mi-au dat viață (și altele)
Viorii mele, deoarece îmi este mereu alături.
Ricky ( cu care nu am mai vorbit de mult )
Trupei Zaibăr
Light Quartet
Publicului de la concerte
și nu în ultimul rând, mie, pentru că încă exist, și mă felicit pentru tot ceea ce fac.



luni, 19 septembrie 2016

Iubirea oare,moare ?


Iubirea-i mare,
Iubirea sare, ,
Iubirea n-are,
Iubire oare ?

Iubirea are
Aripi să zboare ?

Iubirea doare ?

Dar, cel mai trist...mă-ntreb
Iubirea... moare ?

Și-mi fuge liniștea pe geam, habar n-am cum să mă mai adun că-mi dă cu minus.

ș-apăi sunt atât de sfâșiată de timp și de viață, încât fața mea desfigurată, este atât de diferită, căci nu am ce mai recunoaște. Mâinile-mi sunt reci, și buzele-mi tremură .
Mahmureala mea îmi induce starea într-un hău urlat doar de lupi, infometați. De carne vie.
Nici măcar nu mă mai plimb, nici măcar nu mă mai trezesc și nici măcar nu prea mai sunt.
Mă zbat ? Nu.
Ambulanța mea nu mai vine, iar eu nici măcar nu mai sun a doua oară.
Și spune-mi mie, că sunt un copil, cu gândul că eu nu simt, și nu înțeleg.
Privește-mă, cum mor și continui să traiesc, și  apoi ia aminte, că nu așa fac copiii.
Mulțumesc.


Să ma repar ? c-un vin ? o țigară ? o bere ? ciocolată ? tatuaje? pierce ? tunsori ? shopping ?
neee...dacă  nu merge nici așa...atunci
Doamne, ma rog Ție,  Vindecă-mă, și fie-ți milă de sufletul meu, atât cât se poate !
Sau poate-mi dai o lecție, pentru că sunt necredincioasă.
Sigur asta e !


* caut medicamente pentru suflet, să fie și din plafar *

Of... tineretul ăsta !


* hell is loving you in my sleep and wake up alone *

duminică, 7 august 2016

Am vrut sa scriu un status si am apasat pe poezie

 Ce-ar fi lumea mea ?
As spune ca sunt ea, In mine, adanca-n suflet de ma duce departe, de moarte. Ma vad zburand,zburdand, in vant. De nicaieri tu cresti, dar unde-mi esti ? a mea umbra ca de Peter Pen ... prin Bucuresti ?!

vineri, 8 iulie 2016

Nu am chei dar am wifi


De peste drumuri mă aleg, După o zi sau două , departe de casa-mi părintească în care oricun nu stau prea mult. Ah, un paiangăn. Cer prea mult să nu-mi fi uitat cheile ? Măcar am un wifi decent. În fiecare zi, de fiecare dată când ies sau intru în bloc, vecinul,domnul B. de la etajul 1 se uită pe geam şi parcă m-ar judeca. Nici nu ştiu totuşi dacă vede că sunt eu. E primul vecin cu care m-am certat. Adică, de fapt, m-a certat din prima zi în care ne-am mutat aici. Alergam cu nişte copii pe scară şi ei au luat liftul iar eu, am ramas pe scări, el a ieşit ca un uriaş,mi-a pus mâna în păr şi m-a ridicat, țipând la mine, cu nişte dinți înfuriați şi cu ochii negrii de răutate, nu mai atingeam cu picioarele pământul. Singurul lucru pe care am putut să îl zic a fost " eu sunt de la 2". M-a aruncat pe jos şi m-a trimis acasă. M-am dus plângând...nu m-a luat nimeni în serios,poate credeau că exageram. Ani de zile mi-a fost frică să cobor din bloc si luam liful, doar ca să nu mă întâlnesc cu domnul B. Chiar şi acum se mai fac glume cu " ştii cum ai zis atunci? eu sunt de la 2 ? Haha " . Într-adevăr, râd şi eu, că...ce să fac ?! Frumos bloc. Păcat că e cam întunecat. Ah, stai ca se aude uşa de la etajul 1.
MEH !

duminică, 22 mai 2016

Sunt in viata cerebrala.


E din ce in ce mai cum ?
Sau poate ca nu stiu sa mai mediez ceea ce simt, cu ceea ce fac, ceea ce mor cu ceea ce traiesc.
Mi-e rau,
dimineata m-am trezit plangand si fara aer.
Stiu ca si tie ti-e rau iar eu sunt inutila.
Nu putem nici macar sa ne ajutam unul pe altul.
Asnoapte nu stiam cum sa fug, pentru ca imi amintesc cum stateam acum ceva timp plangand pe banci.
Si cand sunt acasa, urlu ca vreau acasa.
Nu ma gasesc, si nu te mai gasesc nici pe tine, lafel cum era.
Nu ne mai gasim pe noi, aproape de nici o culoare...
Ma doare de imi vine sa imi arunc creierul pe jos.
Stiu ca si pe tine te doare, si chiar incerc, insa ma termin.
Ma sting continuu, si mi-e rau.
Te dezamagesc din orice unghi.
Nu stiu.

Mi-e rau, mi-e foarte rau si vreau sa ma sting, macar din raul asta.
Ma mint ca suntem .
Nu, se simte ca nu...
Simt ca orice fac, orice actiune pe care o gandesc si o fac, te doare.
mor.
in fiecare secunda.
eu sunt toxica, sau poate intoxicata.

oricum ar fi, mor....si ar fi bine sa fugi, departe si sa traiesti, caci eu m-am ajuns de viata asta cerebrala...in care am intrat, Pardon, moarte cerebrala constienta .
Dammit !
spuneam ca nu am timp pentru lucrurile fara suflet,..
habar n-am pe unde e al meu !
Iar corpul mi-a obosit de ceva timp.
"Vreau acasa."
Poate asta inseamna.
poate inlocuiesc cu " vreau sa mor "
mi-e greu, si tie ti-e greu, insa iti arat ca fericirea e pe alta strada, nicidecum in crangul in care stau eu...si iti arat pentru ca te iubesc, cum nimeni nu ar putea vreodata sa o faca.  Fugi !
fugi... te rog. caci eu sunt moarta de mult si-am ochii impaienjeniti.
fugi caci mainile-mi sunt reci.
fugi, ca m-am stins !
n-ai ce lua din mine, nici macar cenusa.
gandurile-mi sunt risipite in mii de locuri si colturi uitate de timp.
...iar eu nu mai exist de mult.






joi, 12 mai 2016

Between tine and mine


Gândesc prea mult, prea des, continuu.
Aseară gândeam că totul se duce dracului cu noi, că așa e normal, și că dacă o să continuăm așa, ne pierdem.

Aseară îmi venea să urlu, să strig, însă am tacut ca un melc .
Mă încearcă griji. sau poate doar eu mi le fac.
În mintea ta.

Apoi se învârte cerul și planeta, și ca să nu amețesc prea tare ma pierd în îmbrățișările tale...și mă ascund sub gâtul tău.Și totul revine la normal.
Mă sperie să ne pierdem.

Fuck ! te iubesc.

joi, 7 aprilie 2016

Nu prea știu să spun

Cum să-ți spun că de fapt am nevoie de tine ?
Și că nu-mi pasă dacă te vad doar cinci minute.
Cum să-ți spun că mor ?

miercuri, 23 martie 2016

Suntem pe căile schimbării.

În realitate, da, toți se schimbă, chiar și eu, chiar și tu, tu fiind - totul.
Eu rămân agățată într-un cerc de nori, de deasupra mea. E lin, și totuși da !
Bosola funcționează , spune unde-i Nordul,
Iar inima-mi primește, în viață, tot acordul.
Agățată -n aer, în cer albastru care, Oglindește-n viața-mi curgătoare, Ca apa unui izvor sucit, secat de vreme,
Un phoenix din cenușa se așterne, Dar renăscut din mii și mii de ploi. Picând șiroaie din lacrimi vii, greoi. .
Ma schimbi văzând cu ochii, Făcându-mă să cad Din cerul meu, frumos, Din norii mei , în Iad.
Lovindu-mă de-asfaltul rece-gol, Mă izbești de locuri gri-petrol. M-arunci, din brațele ce m-ai ținut , Într-un tărâm ostil, necunoscut. Mă arunci și-apoi îmi zici c-a fost o adiere, Mă duci prin locuri fără de repere, Mă sari, uneori din viață ca pe un obiect, Iar eu, ce să fac, cum să te aștept ? Cu lacrimi de alcool, pur de roș-aprins, Scoase dintre aburi , în aerul încins.
Mi-e frică de metamorfoza dintre noi. Tânjind după iubirea mea, cea mai de soi, E grea, iar eu am cam îmbătrânit, Crezând că totu-i veșnic și îndrăgostit...

vineri, 12 februarie 2016

nu stiu

Din trei beri si putin vin, intelegi ca ai o stare de euforie.
Zambetul meu nu vrea sa se lase deloc dominat de starile mele uzuale.
As vrea sa scriu o poezie, insa cred ca nu-mi dau seama despre ce.

Mai bine, si mai normal este...ca eu sa imi tin un mini jurnal.
Iei, a iesit o rima,

Apoi, de cand ma stiu,
Eu scriu
Si-mi vad continuu ochii.
E ciudat uneori.
Da' mai degraba...zbori.


vineri, 29 ianuarie 2016

#rebus. Pe verticală




Tăcerea mea e-un trunchi de om,
E ca şi cum am sta în pom.
Iar printre frunzele verzi-crude,
Umblă ramurile ude.
Brațele-i sunt luminate,
Efemer, din orice parte.
Sub coroana-i de safir,
Caut mâini de mohair.
Mă țin în sărutul tău,
Ancestral, de semi-zeu,
Dorul să mi-l mai alin,
Astăzi, cu-un pahar de vin.

vineri, 15 ianuarie 2016

1+ 1 = Noi

În incipient zâmbeşti şi atingi uşor fiecare celulă a mea, fiecare cemtimentru din pielea de care-ți era dor, respiri încet şi nici nu te aud, doar poate cu colțul ochiului să te privesc şi să simți că iți răspund la zâmbet.

Mă dezmierzi şi te joci în părul meu, şi mai râzi din când în când, mă strângi în brațe de parcă oricât de mult m-ai strânge, tot n-am fi destul de aproape. 
Stăm inimă peste inimă şi pot să îți timt sângele curgand prin vene.

Când te aproii de mine, iți văd pulsul pe gât, şi buzele mele te-ating pe frunte, pe nas, pe buze.
Pe tine.


Ne legăm ntr-un spațiu dens

În mijlocul părții a doua, mă iei în brațe şi ne sărutăm până când beat-urile inimilor noastre nu mai sunt deloc diferite, suntem ca unul căci asta e suprarelația.

Ne zâmbim in ochi iar buzele noastre nu vor să ia pauză de nici un chip de la acest curs.
Iar tu crezi că pot lipsi de la vreun seminar cu noi ?!
Oh, acolo se pun adevăratele prezențe.
Acolo te mai ascultă...dacă mai aude.

" Şi încă nu e tot "

" ...să nu te opreşti din învățat, te rog ! "

13.  X + Y = LOVE


............................................................................................................................

Deznodământul : 

După apropximativ două ore de curs şi una de seminar...rămânem agățați de linişte şi tacet.

Şi acum înțeleg de ce noi, da.

Ni se-nchid ochii, şi adormim, mai apropiați decăt orice apropiere. 
Rămânem în propriul nostru Univers, luminat de stele, goi printre ele.

..........................................

Demonstrație :

1 + 1 = Noi







luni, 11 ianuarie 2016

Jurnal de vioară, online

Plâng şi nici măcar nu pot respira.
Dormi ?
Şi uneori da, vreau sa vină să mă ia.
Să nu te mai încarc pe tine, cu mine.
Să nu mai fac umbră Pământului.
Să văd că scăpați de greutatea asta.
Să văd că nu vă mai chinuiți cu mine.
Să orbesc.

Orbiți-mă. 
Am deschis geamul, poate de aia nu aveam aer.
Ard.
Ard, iar mâinile-mi sunt fierbinți. 
Inspir aerul ăsta rece, şi plâng ca un câine abandonat.
Inspir şi nu simt nimic. 
Uit cum este să respiri...
Poate e doar starea. 
Şi plâng.

Nu am destul aer.
Mă simt lihnită de aer, şi puțin de somn.
De fiecare dată, mi-e frică să adorm.
Mi-e frică să nu pățesc ceva. 
Mi-e frică să nu mă ia nepregătită.
Acceptarea asta...
Îmi termină nervii.

Nici măcar nu vreau să mă cert cu nimeni.
Îmi este doar rău, şi nu ştiu cum să mă ajut.
De aia nu mă poate ajuta nimeni.
Nu ştiu.

Îmi simt mâinile grele şi vioara prea uşoară-n ele.
Nu pot să cânt, mi-e greu să o ating când sunt moartă.
Simt că nu mă pot atinge de muzică, nu vreau să îmi îngrop supărarea în lucruri frumoase, să le fac grețoase si rele.
Nu !
Vioara mea e tot ce e mai pur şi mai viu.
De ce să o omor ?! 
 
Şi aici se regaseşte răspunsul la întrebarea " de ce nu ai studiat ?! " 
Poftim, nici măcar de lene.

Dar ce îți pasă ?...
"Eşti leneşă."
Da, sunt leneşă să mai trăiesc.






Ai un foc ?!



" Nu mă plictisesc. "

Cred că de fapt, totul vine din obişnuința noastră.
Oare cum ar fi să te obişnuieşti tu cu tine, şi să iți dai seama că ...te ajunge monotonia din urmă.
Se întâmplă când trăieşti prea intens. 
Poate aşa e şi cu mine, poate m-ai trăit şi ai început să ajungi la capătul meu.

Poate agonia mea durează mult, iar înaintea ei eşti tu. 
Aşa este când îți trece flacăra.
 E normal, trebuie întreținută. 
Mai pâlpâie , încă. 
E ca în fetița cu chibrituri. 
Se reaprinde, face flama, visezi puțin şi se stinge. 
A treia oară ne stingem şi noi. 
Eu sunt de fel mai dificilă, nu te-am mințit. 
Eu sunt de fel, mai dezordonată...nici cu asta nu te-am mințit.

Ştii, pescăruşul din baia mea...
Era prins în gheață.
Ciorile mâncau din el de viu, in spatele capului nu prea are pene.
Era plin de sânge.
Eu i-am zis " Puiu "...
El acum a zburat singur până pe coşul de rufe...când vede apa, se bălăceşte în ea, iar cand iese de acolo, este ciufulit.
Acum croncăne.
Bietul, l-am salvat dintr-o moarte urâtă... nimeni nu ar trebui să moară aşa. De viu.
De ce să murim de vii ?!... 
De ce să nu murim când suntem deja morți ?!
Mereu moartea ne ia de vii.
Poate şi ea s-a plictisit de mine, de aia nu mă mai ia odată.
Boala...boala asta a morții cu care toți ne naştem.
Mă nasc, aşa ca să mor.
Şi nicicând nu mă aştept la nimic.


Îmi doream să te mai aud cinci minute.
Sunt atât de risipită, încât noaptea trecută îți luam mâinile ca să mă îmbrățişezi. 
Sunt atât de moartă încât...chiar moartea în persoană ar putea să vină să mă ia, şi eu aş zice " Da ! " 
Un " Da ! " lafel de hotărât ca la Starea Civilă, la Casa Căsătoriilor.
Deşi aşa aş vrea, să ni se oficieze căsatoria, Moarte ! 
Să te țin de braț, şi să am garoafele în mână. 
Să zicem " Da ! " .

Şi apoi să mă saruți, lafel de plină de pasiune precum eşti.
Să simt pe limba arsă de dorințe, gustul tău râncezit, putrezit, plictisit de vieți.
Să simt cum prind rădăcini în pământ, şi mă udă cerul. 
Mă udă şi putrezesc lafel precum voi toți, doar că mie îmi place să nasc.
Din mine se va naşte un tot, plin al dracului, de viață.
De ce nu am putut să mă nasc eu aşa ?! 
Reci îți mai sunt buzele uneori.
 Mă sperie. 

Mă termin. 
Simți ?! 
Păi simte !! 
Crezi că aşa sunt ?! 
Taci că nici nu ştii...
Bine, să-mi dau afară.
Shhh ! 

" Am spus să taci... "
Zâmbeşti şi mi te pui în brațe...

Vezi cât mai e din mine... ( ! )
Iau o țigară.
Las țigara jos.

"Ai un foc ?! "
" Da. "


- APRINDE-MI NAIBII LUMÂNAREA !!!