Muziciana

Inspir poluare Şi-mi expir suflul... Ca să mai dau viață, Expir tot aerul meu Peste Marea Galbenă... Mă cațăr prin blocuri, deasupra norilor Şi mă întreb dacă mă vezi... Oricât aş vrea să te găsesc, Ceața asta toxică m-ascunde. Sunt îmblânzită din negură. Aici e greu şi da, Fac totul mai uşor când râd. Ochii-mi sunt lafel de murdari precum geamurile din hoteluri. Murdari de la poluarea celorlalți. Dar cumva, m-am obişnuit şi sunt blândă. Nici nu am nevoie de ochii mei, te dezmierd cu sufletul. Simțul meu e-n suflet,iar sufletul mi-l curăț mereu, mai ales înainte să te cânt. Ți-e dor de mine ? China, Decembrie 2017

Jazz-ul îmi umple camera,în surdină, cu un vibe bun. Un vibe pe care l-am avut atunci când m-ai ținut de mână. Habar n-am pe unde eşti, ce faci sau dacă îți pasă că mai exist,dar cred că o să mă rup de ideea de tine, aşa cum încep să mă rup şi de ideea de mine . Acum vreo două seri,stând la o bere, am avut impresia că ai trecut pe lângă mine, am tresărit şi mă bâlbâiam. Mi-aş fi dorit să dăm ochi în ochi şi să văd ce ai putea spune,pentru că eu nu aş fi putut spune prea multe. Mă bucur când îmi mai arunci câte un like,la câte ceva. Ştii, probabil tot ce-ar fi putut înseamna " noi ", este deja mort. - sunt secată de versuri şi rime, În care-mi doresc somnul, cu tine.

Sunt pe o altă frecvență, De suflete-mbibate-n carne, Nevroze de vastă demență, M-afundă în noaptea ce arde. Mintea îmi spune să stau, Dar inima-mi bate de teamă, Sa plec,doar asta mai vreau, Demoni la ceruri mă cheamă. Şi urc agale,puțin câte puțin, Mă-nnec în glume false, cu umor, Şi beau pahare pline de venin, Să-mi sting de tot poveştile de-amor. Dar într-o bună zi,un înger a venit, Mi-a zis să stau pe-un nor, la el in cer În brațele lui,uşor am ațipit, Şi îmi spunea că-l cheamă Lucifer... Am râs...mai mult de-atât, ce să mai doresc ? Când am văzut că-n moarte,totul e firesc.

Mă trezesc în noapte,cu inima speriată, Din frici prea mari de om dus spre finit, Am mintea plină de-ndoieli şi-ngreunată, De suflete-mbibate într-un etern sfârşit. Mă scald în zorii zilelor de iarnă trează, Nu văd nimic din tot ce-am mai rămas, Pe ochi pelicula mată se-aşează, Privesc la cer şi la neînfricatul ceas. De crezi că poți salva ceva din mine, Te înşeli amarnic, te rog să nu mă plângi ! Nu poți să-mi zici nimic măreț, străine, Poți doar să pleci, vreau să zac printre stânci. Din ziua-n care simțirea a pălit, Flacara din mine mi-a ars iubirea lumii, Apoi am dat frău liber focului mocnit, Şi am căzut din culmile pasiunii. Sunt doar cenuşa ființei vii ce-am fost, Sunt eu  iar vocea mi-e secată, Mâinile mi-au stat, pe suflet, adăpost, Iar mâine sau poimâine o sa fiu uitată. Şi de mă vezi că râd, să râzi si tu cu mine Să nu fii supărat, căci viața e frumoasă, Eu nu pot să mai stau pe-aici, străine, Tu pleacă şi te bucură, înapoi acasă.

Taxiul goneşte pe străzi muribunde, Iar eu privesc de pe geam, Număr atent minute, secunde, Din câtă viață mai am. Văd oameni zâmbind, este iarnă... Colind prematur prin oraş, Aş vrea ca mintea să-mi cearnă, Zăpada-nghețată-n lăcaş... Şi trec peste timp,ca o frunză, Plimbată de vânt,peste zări... Uscată, cad pe o peluză, Plină şi ea de frustrări. Aş vrea să mai cânt iar cu tine, Să mai simt ce-a rămas dintre noi, Dar tu esti departe de mine , Iar eu duc un mare război. Aş vrea să-ți mai spun înainte, Să plec din al vieții firesc, În două-patru cuvinte, Cam cât de mult te iubesc... Îți recunosc mai bine în scris, Că drag mi-ai fost de mai mult, Dar sufletul nu l-am deschis, De teamă să nu-mi fii prea crunt.. Multe-am simțit când cântam, Cu tine, în nopțile stinse, Râzând,în ochi te priveam, Cu gânduri atât de aprinse... Dar n-ai să ştii niciodată, Ce mult aş fi vrut un sărut, Iar vreme nu am, căci îndată, Plec spre un nou început. Mai am timp scurt şi-mi

"Uite...esti asa frumoasa... ma acaparezi cu totul, si ai un miros atat de tare, de puternic, prea sagetator, si mi se infige direct in inima, intelegi? si doare, dar jur ca-mi place... toate lucrurile pe care la faci au ceva din esenta ta tare. si pe mine m-ai luat pe sus, esti prea frumoasa, prea misto, si prea buna ( la toate ) pentru mine...si ma enerveaza ca nu vezi chestia asta. si ma enerveaza ca nu vezi ca eu.. god dammit! chiar m-am indragostit dar nu vreau sa recunosc asta! "  ( text trimis de tine către mine, pe yahoo messanger, într-o seară ) oricât de jucăușă eram, țin minte că atunci chiar m-am îndrăgostit de tine.  Am decis să îți scriu o poezie și să te amintesc pentru sentimentul din mine, în care ne-am sărutat prima oară,acasă la tine  Era o iarnă calmă, Încă nu ninsese... tu mi-ai citit în palmă, poveștile pe-alese Ne împrietenisem,  fără vreun obstacol, Iubire-n noi stârnisem, Parcă-ntr-un spectacol Mai mereu când ne zărea

Am fost demult prin galaxii pierdute, Prin cerurile reci cu stelele căzute... Mi-am întâlnit acolo,nebunii printre aştrii, Cu ochii lor căprui,verzi,negri şi albaştri. M-am saturat din mici priviri ferite, M-am conectat în feluri diferite, În cântece de dor mi-am răspândit dorința, De a-mi salva în nemurire,ființa. Am ars mocnit în suflet, ani şi ani la rând, Şi stau acum în Soare, cu corpu-mi fumegând... Inima îmi ține ritmul sincopat, Sunt rece de trei zile şi nu m-au îngropat. Dar văd cum lângă mine,tu iar ai apărut, Cu haina ta cea lungă,tăcută ca un mut. Acelaşi chip demonic,îmi râde şi m-alină Şi îmi oferă-ncet, sticluța cu morfină. Iubita mea, ştiu că-mi eşti nemiloasă, Aş vrea să-mi dai răgazul să mă mai uit la casă, La ochii alor mei, la Soare şi la Lună, Apoi putem pleca, în ceruri, împreună. Să spun " îmi pare rău " , celor ce le-am greşit, Să spun un " te iubesc " celor ce i-am iubit, Să-mi mai îmbrățişez părinții, ca odinioară Şi

Respir din ce în ce mai greu,de oameni mă feresc Frigul mă ține trează, Oraşul m-agită să simt că încă mai trăiesc... Respir din ce în ce mai puțin şi mi se face frică... Autoconservarea asta nenorocită! Nu-mi lasă pace să mă declar nefericită. Mă uit în oglindă şi-mi văd privirea, E lipsită de lumini. O pojghiță Părul e roşu iar cearcănele se tot adâncesc. Împietresc. Mă împleticesc în mine, în venele ce stau să explodeze . Respir vidul şi încep să număr : 10,9,8,7,6,5,4,3,2... Mă uit peste umăr şi o văd... Se apropie încet dar sigur Cu paşi lenți. Îmi respiră în ceafă. Mă încearcă. Şi brusc mi-am pierdut vocea ! Nici nu pot să țip. Simt în mine,inima cum strigă După aer....              - Şi-a încolăcit mâinile în jurul gâtului meu. E agățată şi strânge ca un şarpe. Plec cât mai departe... Râde de mine ,propria mea moarte.

Mai ştii ? era Septembrie... Am vorbit nopți la rând Despre tot ce ne-nconjoară. Mai ştii când ne-am văzut întâia oară ? Erai acolo, la metrou,râzând Mă aşteptai cu brațele încrucişate, Fumând. Mai ştii că purtam o bluză neagră,o geaca de blugi şi o fusta lungă ? Şi pe bluza îmi scria... " mă joc cu mintea ta "... Nu a fost intența mea, Dar mi-ai plăcut... Aparent, Totul a pornit se la un simplu "send", Al meu. Şi te-am iubit, Atât de mult,încât, De prea multă iubire am murit ... Încet-încet,precum o floare, M-am ofilit,din lipsa mea tine, Din lipsa mea de soare... În care,eu te-am regăsit. La început,mi-ai aruncat cu raze, Mici şi mari, făcându-mă să cresc, Să urc la tine-n minte Cu două-trei cuvinte... Doar poate îți ceream Mult prea multă viață... De dorul tău,orbesc... Erai prea cald, prea arzător, Şi te depărtai, tu,corp ceresc ! Iar eu am început să m-ofilesc... Şi încet-încet să mor. ...........................................

Mă gândesc cât mi-aş fi dorit să mă săruți... Să fie imposibil? ...te caut în materie... Oamenii sunt muți, Nu simt nici măcar plăcere... Să te găsesc şi să mă mint Că nu exişti ? Oare-o să mă uiți ? Poate nici nu te-am găsit... Dar, simt destul de clar cât M-am îndrăgostit. Aud melodii pe care ți le cântam, cu ochii semi-deschişi, Privind pe geam... dar zâmbind întruna, Iar tu într-o fracțiune de secundă, mi-ai sărutat mâna. Atunci, inima mea a zis să se-agite puțin, Şi nu ştiam cum s-o mai alin... Făcea o foarte mare gălăgie Şi m-am trezit subit din inerție... Era special, poate pentru mine. Dar am râs mult Cu tine. Cine ar putea să creadă, că mintea mea-i blocată, într-o seară de iarnă, la o bere nefiltrată. La câteva atingeri efemere, La alte două pahare cu bere, La faptul că mai ai pe aici, O jumătate de țigară... Şi nici nu o arunc, Nici nu o fac scrum. Cine-ar mai putea să mai simtă aşa : I-aş da cadou, toată viața mea !

Simt cum mă trec fiorii Pe şira spinării, e rece... Dau ochi în ochi cu cocorii Ce-aşteaptă-n azur ca să plece... Rând pe rând decolează, Avioane pe cerul înalt, Luna în noapte vibrează, Din boltă,stelele cad. În sufletul meu e furtună, Se zbate în corp, ca să iasă, Îmi plouă,fulgeră,tună, De azi nu-i mai sunt casă. În mintea mea e deşert, Secat de ape şi oaze cu umbră, Pulsul mi-este alert, Muzica-mi este şoptită şi sumbră În inima mea-i suferința... Şi-o simt cu-atâta ardoare, Mă leg de catarge-n dorința, De-a nu mă pierde în mare. Dar uite-mă,doar a ta, Sirenă cu brațe-nspumate ! Cântă-mi să pot asculta, Cântecul morții-aşteptate !

Şi totuşi... Al meu şi al nostru Pământ m-a făcut să mă-ntorc, Neîmblânzitul cap ca un monstru Mă-ndeamnă cu el să mă joc. De mult îmi zâmbeşte făptura, Acum mi-a întins şi o mână, Cum râde Maica Natura, Cui să-i mai zic " Noapte bună! " ? Simt frigul,în oase se-afundă, Fumez o țigară de foi, Balustrada e rece şi udă, Eu sunt nimic, d-apăi noi ? Picioarele nici nu le simt, De spaimă au înghețat, Cât oare să mă mai mint ?! Sunt singurul meu vinovat... Vântul-mi şuieră-n minte, De câte momente m-agăț... Sunt mii şi mii de cuvinte, Legate-ntr-un singur dezmăț. Vino,doar ține-mă-n brațe, Ştiu că eşti Moartea...nu-mi pasă, Am de la tine chitanțe, Din scurta mea viață frumoasă. Vino, doar cu o sărutare, Ştiu tot ce eşti, nu mi-e frică ! Ia-mi ultima lungă suflare, Vino,la cer mă ridică! În vise să ne auzim, Printr-un cântec sau poate într-un vers, Apoi când ne reîntâlnim, Să râdem,ca mai ieri, prin Univers.

Mă doare stomacul şi cumva cred că e de la guma de mestecat şi lipsa mâncării. Azi arunc tot ce am inutil prin casă, De la haine la mici prostioare adunate în ani şi ani de zile. Azi mă ucid şi-mi dau voie să respir. Puțin câte puțin. Despre ce e vorba ? Despre multe, despre cum uneori mi-e greu, alteori mi-e şi mai greu. Despre cum o ard tristă pe facebook şi râd în afara lui sau despre cum mă doare fix în inimă sau la 100 de km în fața ei. Despre : A fost odată, ca prin basme O veveriță. Ei bine, veverița asta râdea tot timpul. Nu se ştia exact de ce : dacă era drogată sau pur şi simplu fericită şi pentru că râdea tot timpul, animalele o credeau dusă cu pluta. Bai şi cânta !  Cânta a dracu' veverița asta, toată ziua şi toată noaptea. Şi dansa şi era un fel de entertainer al junglei. "-  de ce veverița are coada la spate ? - Pentru că-n față stă ea " " hahaah hihihi " Ceva de vis. Ei, ce tot vreau eu cu veverița asta ?! Vreau să vă spun, copii