Orbesc

Mai ştii ? era Septembrie...
Am vorbit nopți la rând
Despre tot ce ne-nconjoară.
Mai ştii când ne-am văzut întâia oară ?
Erai acolo, la metrou,râzând
Mă aşteptai cu brațele încrucişate,
Fumând.
Mai ştii că purtam o bluză neagră,o geaca de blugi şi o fusta lungă ?
Şi pe bluza îmi scria...
" mă joc cu mintea ta "...
Nu a fost intența mea,
Dar mi-ai plăcut...
Aparent,
Totul a pornit se la un simplu "send",
Al meu.
Şi te-am iubit,
Atât de mult,încât,
De prea multă iubire am murit ...
Încet-încet,precum o floare,
M-am ofilit,din lipsa mea tine,
Din lipsa mea de soare...
În care,eu te-am regăsit.
La început,mi-ai aruncat cu raze,
Mici şi mari, făcându-mă să cresc,
Să urc la tine-n minte
Cu două-trei cuvinte...
Doar poate îți ceream
Mult prea multă viață...
De dorul tău,orbesc...
Erai prea cald, prea arzător,
Şi te depărtai, tu,corp ceresc !
Iar eu am început să m-ofilesc...
Şi încet-încet să mor.

..........................................................

... uite-mă, aici
acum întinsă în coşciug...
Te văd în fața mea
Şi mai aud o vioară...
Secundă cu secundă,
Nimicul mă doboară,
Nimicul mă scufundă...
Într-un abis,
Ce nu îmi seamănă deloc a Paradis...
Încă o petală izbită de pământ...
Jelesc...
Căci rar trăiesc,
Fără iubirea mea de omenesc...
Tu nu mai eşti şi îmi doresc
să mor...
de tine,dragul meu,
îmi este foarte dor...