Confesiuni la ultim ceas.

Taxiul goneşte pe străzi muribunde,
Iar eu privesc de pe geam,
Număr atent minute, secunde,
Din câtă viață mai am.

Văd oameni zâmbind, este iarnă...
Colind prematur prin oraş,
Aş vrea ca mintea să-mi cearnă,
Zăpada-nghețată-n lăcaş...

Şi trec peste timp,ca o frunză,
Plimbată de vânt,peste zări...
Uscată, cad pe o peluză,
Plină şi ea de frustrări.

Aş vrea să mai cânt iar cu tine,
Să mai simt ce-a rămas dintre noi,
Dar tu esti departe de mine ,
Iar eu duc un mare război.

Aş vrea să-ți mai spun înainte,
Să plec din al vieții firesc,
În două-patru cuvinte,
Cam cât de mult te iubesc...

Îți recunosc mai bine în scris,
Că drag mi-ai fost de mai mult,
Dar sufletul nu l-am deschis,
De teamă să nu-mi fii prea crunt..

Multe-am simțit când cântam,
Cu tine, în nopțile stinse,
Râzând,în ochi te priveam,
Cu gânduri atât de aprinse...

Dar n-ai să ştii niciodată,
Ce mult aş fi vrut un sărut,
Iar vreme nu am, căci îndată,
Plec spre un nou început.

Mai am timp scurt şi-mi doresc,
Să ştii,chiar de nici nu îți pasă,
Ascută-mă : eu ...te iubesc...
De drag te-aş fi luat şi acasă.