Da Capo Al Fine

Am fost demult prin galaxii pierdute,
Prin cerurile reci cu stelele căzute...
Mi-am întâlnit acolo,nebunii printre aştrii,
Cu ochii lor căprui,verzi,negri şi albaştri.

M-am saturat din mici priviri ferite,
M-am conectat în feluri diferite,
În cântece de dor mi-am răspândit dorința,
De a-mi salva în nemurire,ființa.

Am ars mocnit în suflet, ani şi ani la rând,
Şi stau acum în Soare, cu corpu-mi fumegând...
Inima îmi ține ritmul sincopat,
Sunt rece de trei zile şi nu m-au îngropat.

Dar văd cum lângă mine,tu iar ai apărut,
Cu haina ta cea lungă,tăcută ca un mut.
Acelaşi chip demonic,îmi râde şi m-alină
Şi îmi oferă-ncet, sticluța cu morfină.

Iubita mea, ştiu că-mi eşti nemiloasă,
Aş vrea să-mi dai răgazul să mă mai uit la casă,
La ochii alor mei, la Soare şi la Lună,
Apoi putem pleca, în ceruri, împreună.

Să spun " îmi pare rău " , celor ce le-am greşit,
Să spun un " te iubesc " celor ce i-am iubit,
Să-mi mai îmbrățişez părinții, ca odinioară
Şi să îmi cânt finalul, cu draga mea vioară.