luni, 11 ianuarie 2016

Ai un foc ?!



" Nu mă plictisesc. "

Cred că de fapt, totul vine din obişnuința noastră.
Oare cum ar fi să te obişnuieşti tu cu tine, şi să iți dai seama că ...te ajunge monotonia din urmă.
Se întâmplă când trăieşti prea intens. 
Poate aşa e şi cu mine, poate m-ai trăit şi ai început să ajungi la capătul meu.

Poate agonia mea durează mult, iar înaintea ei eşti tu. 
Aşa este când îți trece flacăra.
 E normal, trebuie întreținută. 
Mai pâlpâie , încă. 
E ca în fetița cu chibrituri. 
Se reaprinde, face flama, visezi puțin şi se stinge. 
A treia oară ne stingem şi noi. 
Eu sunt de fel mai dificilă, nu te-am mințit. 
Eu sunt de fel, mai dezordonată...nici cu asta nu te-am mințit.

Ştii, pescăruşul din baia mea...
Era prins în gheață.
Ciorile mâncau din el de viu, in spatele capului nu prea are pene.
Era plin de sânge.
Eu i-am zis " Puiu "...
El acum a zburat singur până pe coşul de rufe...când vede apa, se bălăceşte în ea, iar cand iese de acolo, este ciufulit.
Acum croncăne.
Bietul, l-am salvat dintr-o moarte urâtă... nimeni nu ar trebui să moară aşa. De viu.
De ce să murim de vii ?!... 
De ce să nu murim când suntem deja morți ?!
Mereu moartea ne ia de vii.
Poate şi ea s-a plictisit de mine, de aia nu mă mai ia odată.
Boala...boala asta a morții cu care toți ne naştem.
Mă nasc, aşa ca să mor.
Şi nicicând nu mă aştept la nimic.


Îmi doream să te mai aud cinci minute.
Sunt atât de risipită, încât noaptea trecută îți luam mâinile ca să mă îmbrățişezi. 
Sunt atât de moartă încât...chiar moartea în persoană ar putea să vină să mă ia, şi eu aş zice " Da ! " 
Un " Da ! " lafel de hotărât ca la Starea Civilă, la Casa Căsătoriilor.
Deşi aşa aş vrea, să ni se oficieze căsatoria, Moarte ! 
Să te țin de braț, şi să am garoafele în mână. 
Să zicem " Da ! " .

Şi apoi să mă saruți, lafel de plină de pasiune precum eşti.
Să simt pe limba arsă de dorințe, gustul tău râncezit, putrezit, plictisit de vieți.
Să simt cum prind rădăcini în pământ, şi mă udă cerul. 
Mă udă şi putrezesc lafel precum voi toți, doar că mie îmi place să nasc.
Din mine se va naşte un tot, plin al dracului, de viață.
De ce nu am putut să mă nasc eu aşa ?! 
Reci îți mai sunt buzele uneori.
 Mă sperie. 

Mă termin. 
Simți ?! 
Păi simte !! 
Crezi că aşa sunt ?! 
Taci că nici nu ştii...
Bine, să-mi dau afară.
Shhh ! 

" Am spus să taci... "
Zâmbeşti şi mi te pui în brațe...

Vezi cât mai e din mine... ( ! )
Iau o țigară.
Las țigara jos.

"Ai un foc ?! "
" Da. "


- APRINDE-MI NAIBII LUMÂNAREA !!!







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu