Sunt in viata cerebrala.

E din ce in ce mai cum ?
Sau poate ca nu stiu sa mai mediez ceea ce simt, cu ceea ce fac, ceea ce mor cu ceea ce traiesc.
Mi-e rau,
dimineata m-am trezit plangand si fara aer.
Stiu ca si tie ti-e rau iar eu sunt inutila.
Nu putem nici macar sa ne ajutam unul pe altul.
Asnoapte nu stiam cum sa fug, pentru ca imi amintesc cum stateam acum ceva timp plangand pe banci.
Si cand sunt acasa, urlu ca vreau acasa.
Nu ma gasesc, si nu te mai gasesc nici pe tine, lafel cum era.
Nu ne mai gasim pe noi, aproape de nici o culoare...
Ma doare de imi vine sa imi arunc creierul pe jos.
Stiu ca si pe tine te doare, si chiar incerc, insa ma termin.
Ma sting continuu, si mi-e rau.
Te dezamagesc din orice unghi.
Nu stiu.

Mi-e rau, mi-e foarte rau si vreau sa ma sting, macar din raul asta.
Ma mint ca suntem .
Nu, se simte ca nu...
Simt ca orice fac, orice actiune pe care o gandesc si o fac, te doare.
mor.
in fiecare secunda.
eu sunt toxica, sau poate intoxicata.

oricum ar fi, mor....si ar fi bine sa fugi, departe si sa traiesti, caci eu m-am ajuns de viata asta cerebrala...in care am intrat, Pardon, moarte cerebrala constienta .
Dammit !
spuneam ca nu am timp pentru lucrurile fara suflet,..
habar n-am pe unde e al meu !
Iar corpul mi-a obosit de ceva timp.
"Vreau acasa."
Poate asta inseamna.
poate inlocuiesc cu " vreau sa mor "
mi-e greu, si tie ti-e greu, insa iti arat ca fericirea e pe alta strada, nicidecum in crangul in care stau eu...si iti arat pentru ca te iubesc, cum nimeni nu ar putea vreodata sa o faca.  Fugi !
fugi... te rog. caci eu sunt moarta de mult si-am ochii impaienjeniti.
fugi caci mainile-mi sunt reci.
fugi, ca m-am stins !
n-ai ce lua din mine, nici macar cenusa.
gandurile-mi sunt risipite in mii de locuri si colturi uitate de timp.
...iar eu nu mai exist de mult.