Dacă...

Dacă mintea mea se mai duce cu gândul spre tine, eu cu creierul meu o s-o cert, urlând din toate venele !

Dacă inima mea o să mai tresară la auzul unui sunet de-al tău,o să-i comand să se oprească din viață un timp !

Dacă ochii mei se mai dilată vreodată la imaginea ta, o să-i smulg din locul lor, precum Oedipe.

Dacă buzele mele vor mai vrea amintirea sărutului tău, le voi otrăvi !

Dacă limba mea va mai articula numele tău, o voi arde subit !

Dacă pielea mea te va cere, o voi rupe cu totul ca pe o haină veche şi ponosită şi o voi arunca peste Valea Plângerii !

Dacă mâinile mele se vor împreuna din dorința mâinilor tale,voi lupta până o să învețe să fie singure.

Dacă picioarele mele mă vor duce în locurile bântuite de noi, le voi împiedica !

Daca sufletul meu va zbura la tine, trupul meu îl va dezmoşteni iar eu voi fi o stană. Nemişcatā de timp şi erodată de viață,  stând la o masă,oarbă, fumându-mi plămânii, cu ochii aruncați pe jos,mâinile-ncleşate, iar pielea lăsată-n cuier. Cu buzele-mbibate de otrăvuri, inima stătută şi mintea străbătută
de vid adânc.
O moarte tăcută.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Bravo...Ai si tu smartFöhn ..

Bioritmul eronat / i'm awake

arta te reflecta