Pe ultima zi de septembrie

Te-am prins, dintr-o greşelă, stocat atent în minte,
Şi-acum îmi stau pe buze, vreo două-trei cuvinte...
Căci, foarte mare mi-a mai fost mirarea,
Când ochii tăi îmi cam îngreunau suflarea.

Nicicând nu ştii cum viața te atinge,
C-un sentiment platonic, ce inima nu-l stinge.
Doar ai zâmbit puțin şi-ntreacăt ne-am privit ,
Iar preț de un minut, eu m-am îndrăgostit.

Să fie de la toamnă ? să fie doar tăcearea
Ce-o simt în suflet iară, să fie doar
durerea ?
Aş vrea să ştiu şi eu, că prea mult te doresc!
Să fie o iluzie ? Un joc actoricesc ?!

Ce gânduri mari! Ce tot îmi mai pasă ?!
La anii mei, nu sunt prea serioasă ?!
În seara asta, râd, am dat totul pe mute...
Pentru-aceste sentimente, merit un sărut !