Hernie de plisc

Sunt vreo 120 de nopti sau zile in care mintea mea umbla aiurea in filme.
Cu mine, cu tine.
Depinde.
Sunt 120 de zile în care râd şi plâng în acelaşi timp.
De ce mi-e sufletu' atat de greu şi inima-mi tresară ? Mă duc pe Muntele Olimp...
În capul pieptului am început să simt durere,
de fiecare dată când mă gândesc la cele 120 de zile nici bune şi nici rele...
Din care-au fost presărate cu iubire...
Cateva.
Le număr pe degetele de la mâinile mele...
Şi-or mai fi...sau ba...

Când ai plecat,într-o noapte, după ce m-ai sărutat şi am simțit pentru prima oară durere-n piept iar ochii au izbucnit în lacrimi, am spus cu voce tare : " Nu! Nu, nu,nu ! De ce ? Nuuu! " ...
Şi mi-am dat seama că-s o cauză pierdută.
Pierdută-n mainile tale şi-n felul în care îmi zâmbeşti.
Ce slabă-i firea umană şi mintea...ce naivă. 
Mă sparg iarăşi în bucăți şi de data asta cu buna mea ştiință. Dar pentru tine,merită.
Merită să mă fac praf.
Măcar aşa să mai simt şi eu ceva. Dar presimt că pentru mine e ultima oară, căci niciodată nu mai vreau să simt aşa.
Ce să fac la timpul meu ?
nu e momentul oportun să sufăr din amoruri pământeşti ?
Am o viață-ntreagă să nu mai simt nimic, lasă-mă să mă consum acum, cât încă ard...
Cât încă sunt...
Cânt încă eşti...

Fragment din  " pân' la 25 "