joi, 20 iulie 2017

Spânzurătoarea

Îți scriu o poezie ,
Poate-mi scriu şi mie ...
Şi nici nu o să ştii c-am existat.
Astăzi am murit, m-am spânzurat.

Destul de rea şi de urâtă, poezia mea.
Mi-am exprimat un gând greoi, o zeflemea.
M-am revazut cu ştreangul prins ,în gândurile mele,
Şi nu am mai simțit, nici urmă de durere.

Aproape că am plâns subit, de dorul meu,
În mintea-mi obosită făceam un mic ecou...
De câteva cuvinte, nu sper să-l înțelegi...
Alergi, alergi,alergi,alergi, alergi,alergi.

Mă mai văd adesea, fugind de lângă noi,
Şi-n urma mea lăsând un tumultos război .
Iar pentru asta, eu am o întrebare ,
De ce nu pot ieşi, din această stare ?
De când în poezie, pe langă iubire,
Apare răul,moartea şi-o dezamăgire ?

De ce nu este totul,liber ca-n poveşti ?
Cu prinți, prințese şi de aur peşti ?
Unde e magia şi lumea aia bună ?
S-au dus de mult de tot, uitându-ne la Lună.

Ştii steaua ce-a căzut , aseara de pe cer ?
Era sufletul meu , pierdut în vechi eter.
Inima rănită, iarăşi am suprins,
Când aruncată-am fost , din veşnicul meu vis.

Mă joc iară singură, ca-n copilărie ,
Deşi acum nu am nici o jucărie.
Am desenat, pe o hârtie veche,
O spânzurătoare şi-un cuvânt : "pereche"

Şi spune-mi mie, oare e greşit ,
C-am vrut să fie veşnic, totul fericit ?
Dar, da, am vrut şi nu s-a întâmplat...
Uite-mă-aici, fac poezii în pat.

Nici cuvantul nu l-am finisat...
Căci la uşă, moartea mi-a sunat .
Am vrut s-o mint, să-i spun că sunt plecată,
Dar n-am putut să mă las asteptată.

Am invitat-o-n casă, i-am pus şi un pahar ,
M-am aşezat şi eu, privind către amar.
În ochii ei , mă afundam cumplit,
În zâmbetul macabru, pe-alocuri liniştit.

M-a luat de mână, era atat de rece...
Şi mă strângea precum, ea n-ar vrea să mai plece.
Dar m-a chemat aproape, eu parcă nu am vrut,
Mi-a dat o-mbrățişare, după un sărut.

Apoi m-a dezbracat, uşor, şi m-a întins,
Pe o mătase albă, pe frunte m-a atins.
Mi-a aranjat şi părul , mi-a dat cu ruj pe buze,
Mi-a spus să închid ochii, şi şi-a cerut scuze.

Mi-a zis că s-a îndrăgostit , de ceva timp de mine
Şi că oricum , timpul tot ne vine...
Dar m-am trezit, speriată de-acest vis,
Acum eram prințesă, mergeam prin Paradis.

.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu