Dialog cu DumnezEu-l ( partea intai )

Alataieri (luni) am intrat intr-o biserica.
Era una catolica..
n-am mai intrat sa stau atat ,poate de cand m-am botezat...rar la vreo nunta.
N-am intrat sa ma rog,ci sa ma ascund poate de lumea inconjuratoare,
de soarele ce-mi ardea aerul pe care nu puteam sa-l mai respir.
Am intrat si m-am asezat in a patra banca.
Am stat acolo, cu gandul sa ma relaxez si sa gandesc...caci acolo nimeni nu ma intrerupe.
Uitandu-ma in sus ,in jos, in stanga-dreapta, am avut senzatia de liniste pe care am simtit-o in Londra, in catedrala St. Paul, bineinteles,dupa ce am urcat zecile de scari in spirala,ce ma ameteau si-mi doream sa se termine.

Poate si dupa ce le-am coborat,
caci ochii-mi jucau in cercuri decadente ,
desi superioare
 gandirii umane.

Tacet ,si apoi putin respiro.
Revenid in ziua de alaltaieri,
Stateam in acea biserica si gandeam, incercam sa ma eliberez de stres.
Am tot incercat sa gandesc intr-un singur punct.
Nu puteam, asa ca incercam sa respir.
Fata de caldura de afara , acolo era Eden.
Respiram, stateam jos si nu ma intreba nimeni nimic.

Din cand in cand mai intra cate unul, altul, sa mai aprinda cate o lumanare, sa mai dea un acatist.
E ciudat ?...poate nu este asa ciudat ca-mi caut un refugiu intr-un loc linistit.
 E ca si cum as fi pe malul unui lac, sau pe varful unui munte, unde nimeni nu este acolo, doar eu si natura.

Se simte ca loc sacru, il simteam si eu. Ca scena, ca biblioteca. Locuri sacre, de tacere si gandire. De exteriorizare a sentimentelor.

Usor-usor mi-am dat seama ca imi puneam intrebari si poate imi dadeam tot felul de raspunsuri sau confirmari,care clar ma apasau constant .
Insa, simteam nevoia sa ma asez in genunchi, sa ma fac mica. Simteam nevoia cumva sa ma ascund,sa fiu nevazuta pentru maretia de credinta in care ma aflam.
M-am asezat , m-am linistit , chiar m-am odihnit mai bine, insa incepusera sa ma doara genunchii.
Primind un mesaj , in care se anunta o intarziere, adunata la oboseala si tot ce incercam sa dau afara.
Au inceput sa-mi curga lacrimi.
am inceput sa plang.
Am realizat ca sunt singura .
Si nu, nu mi-a fost cu nimic rau.
Plangeam si dadeam afara din stresul adunat in atatia ani, in care nu-mi gaseam un loc in care sa nu ma intrebe nimeni nimic.
Sa nu ma intrerupa din exteriorizarea mea, si sa-mi lase ragaz de respiratie si inspiratie in lacrimi.
Turnam cat sa umplu o mare secata.
La un moment dat, plamanii mei au obosit, am inceput sa respir, atat de adanc, incat corpul meu era poate prea obosit.
Mi-era somn.
Nu am mai plans de mult in biserica, poate cand m-am botezat si cand a murit bunica-mea...poate si tanti Culia.
Poate atunci, da ,
Am plans.
Insa nu am mai plans pentru mine, de mult.
Nu mi-am mai dat sufletul pe o tava, mie, de multi ani.
Aveam nevoie sa vorbesc cu cineva, si acel cineva eram eu.
Am nevoie de mine. Mi-e sete de mine.

Insa, trebuia sa ma ridic sa plec...si am realizat ca imi era teama sa ma introc de cealalta parte a bisericii, mi-era teama de lumea de-afara.
mi-era teama de haos,de masini, de soare, de oameni.
stiam ca o sa ies si o sa fiu stresata , precum un pui de pisica, neinvatat cu lumea exterioara.
mi-era teama ca nu o sa fie liniste.
mi-era teama ca o sa fie totul o mare minciuna.
mi-era teama ca nu o sa mai pot respira, sau plange.
sau poate nu o sa mai am inspiratie.
Intr-un final, am iesit... mi-am facut cumva curaj.
Nu a fost bine, un timp am fost atat de fricoasa si de anxioasa...poate prea mult. Dar, m-am calmat. Am mai dat inca putin si in lumea exterioara...si a mai trecuta.
e ca si cum esti pe terenul de lupta, te-a taiat cineva,iar tu te ascunzi ca sa-ti tratezi ranile,putin, in asa fel incat sa poti sa te ridici si sa lupti.

si totusi...
Bach..
Bach canta in biserica.
Se simte sacrul in muzica lui, se simte Divinitatea si puterea, de altfel sobrietatea si seriozitatea cu care a compus pentru asta.
Ii dadea liniste.
e atat de simplu sa-i intelegi pe toti...


de retinut :
eu,
precum mentionez mereu, 
nu prea le am cu Dumnezeu.
si ca sa fie bine, 
nici El nu prea este cu mine. 
dar, 
in mintea mea 
nu si a ta,
si nu ma contrazice
inainte sa-ti pice ceva ciudat,
ce nu poti intelege
daca ,
 nu cumva era
o gluma de a mea ?
sau poate acest Dumnezeu,chiar 
cu mine vorbea ?!
hahaha.