Nu sunt acasă

Mori din mine!
Acum!
Ma storci de viata !
Doar fum
Mai am în cap.
Şi o singură speranță
Că să iau antibiotice până ce o să te sfârşeşti.
Să ştiu că nu mai eşti
În mintea mea,
Să mori din ea !
Din pulsul meu,
Să nu-mi mai fie greu.
O să iau toate pastilele din lume
Într-un pumn,
Şi o să le înghit de dor,
căci poate
Aşa te mai omor,
Şi aşa o să-mi ucid cumva,ultimul strop de naivitate,
Să-mi pun
Pe tâmple, comprese cu gheață
Luată din lacrimile de pe față,
Din sufletul prea cald
Ce-a stat pe-o scoarță
De copac nu foarte-nalt.
Să pun acid pe buze ca să dispară
Tot veninul din sărutul tău,ce m-omoară,
Să-mi ard tot trupul,
unde m-ai atins,
Să îmi restartez începutul
Pieptului aprins.
Am să-mi acopăr sânii cu ciment,
Să nu cumva să-i mai poți atinge vreodată,
Nici măcar din accident,
Când am mintea-aglomerată,
De blestemate amintiri cu noi,
Uitați ca doi strigoi.
Am să-mi pun pe umeri,țepi,
Să nu mai poți vreodată
Să te-apropii de mine,toată
Fără să concepi,
Că noi nu vom mai fi niciodată.
Mâinile le voi lega-ntre ele
Ca pe-o mătura de surcele,
Şi nu le voi mai lăsa să se ducă
Spre tine, ucigaşa mea nălucă.
Iar restul corpului îl voi întemnița,
Departe de privirea ta
Departe de tot ce-a adunat în anii
Depuşi pe sufletul şi limba mea.
Coapsele le voi închide cu cel mai mare lacăt,
Să nu le mai poți depărta, nici măcar în treacăt
N-ai să mai auzi nici vocea mea,
Pentru că din linişte,eu voi tăcea.
N-am să mai port cămaşa ta
Şi nici tu...
N-ai să mai faci niciodată dragoste aşa,
Cum a făcut dragoste cu tine, corpul, inima  şi mintea mea.