miercuri, 5 februarie 2014

Si melcul fugea repede


Inalt,atat de inalt,incat duce spre toata fiinta-mi surda.
Atat de surda incat tot organismul meu s-a contractat.
Atat de muta incat,timpul in loc a stat,si am vazut si am simtit o fractiune de secunda. 


Preferi sa privesti ochii mei ca pe doua drumuri secunde,dar zambesti,si te mai dai de gol.
Desi acestea sunt atat de nesigure si fara de simt,fara de patos si mai ales fara de mine.

De acum incolo nu o sa-ti mai fiu vibratie,caci tu nu o primesti,si ea dispare in acelasi timp in care uiti ce sunt . Dar,nu e nici macar alegerea ta,e alegerea drumului pe care vrei sa il pasesti.
De-ar fi inca cinci-sase ca tine,ai avea lumea la picioare.
Insa,lumea ar fi frumoasa doar sa-ti stea la inima.

Dar,tu iti impietresti orice vas,cat de mic. Sangele tau este atat de rece,desi sunetul lui este cald precum o zi de vara torida.
Poate peste tine adie vantul prea mult. Poate peste tine au trecut prea multe. Poate ti-e confortabil asa,si nu vrei sa schimbi,poate nu simti,sau iti interzici sa simti,iti e comod sa fii piatra,si sa lasi apa sa curga peste tine.
Tu,cumva ramai.

La un capat al curcubeului este o comoara.Iti amintesti? 

Fa-te om,caci statuile sunt atat de triste,singure si totusi misuna oamenii pe langa ele,uneori si statui pe langa statui. 
Ai curaj sa vezi ceea ce sunt ?  om,si eu ca tine,simt si vad precum vezi si simti,si stii,si atunci cand o simti,zambesti apoi,in apararea ta,te retragi,in cochilie. Dar,stiu,si melcii au trairi,cand nu te astepti,fac tzup si o iau la sanatoasa,si nu-i mai prinde nimeni,pentru ca ei au casuta-n spate,si oricand pot sta acolo departe de tot.

Intr-o zi cu soare,m-am gandit mai bine
sa te fac sa uiti ,de artista din mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu