Ce rost mai are, să scriu iar poezii, Când muzele-mi sunt moarte ?... Degeaba apar vii, Că-mi iau iubirea oarbă, Cu-a mea naivitate Şi-mi pică-n cap de-ndată Ceru'-nstelat din noapte. Ce rost mai are,oare, să suflu peste răni, Să îngrijesc mereu, de capete încinse ? Când sufletu' mi-e țăndări, pierdut printre trei căni, Iar pielea mi-este arsă, de-atingeri prost aprinse... Ce rost mai are, să cred în basme mii Şi în poveşti frumoase, descrise de poeți ?... Când ochii-mi sunt în ceață iar buzele sunt vii, Tânjind după fantome şi cai verzi pe pereți... Că de-aş putea, aş şterge tot din minte ! Chiar aş pretinde, că nu a existat ! Dar vezi tu, în piept am strâns cuvinte, Ce îmi răsună-n versuri, prin pernele din pat. Şi asta-a fost, eu mă dezic acum ! Că nu mai am putere, nici macăr să mint... O să-mi înnec amorul şi îl îmbib de fum, Iar sufletu'-mi ucid,căci nu mai vreau să simt !
Comentarii
Trimiteți un comentariu