Muziciana

Iubirea-i mare, Iubirea sare, , Iubirea n-are, Iubire oare ? Iubirea are Aripi să zboare ? Iubirea doare ? Dar, cel mai trist...mă-ntreb Iubirea... moare ? Și-mi fuge liniștea pe geam, habar n-am cum să mă mai adun că-mi dă cu minus. ș-apăi sunt atât de sfâșiată de timp și de viață, încât fața mea desfigurată, este atât de diferită, căci nu am ce mai recunoaște. Mâinile-mi sunt reci, și buzele-mi tremură . Mahmureala mea îmi induce starea într-un hău urlat doar de lupi, infometați. De carne vie. Nici măcar nu mă mai plimb, nici măcar nu mă mai trezesc și nici măcar nu prea mai sunt. Mă zbat ? Nu. Ambulanța mea nu mai vine, iar eu nici măcar nu mai sun a doua oară. Și spune-mi mie, că sunt un copil, cu gândul că eu nu simt, și nu înțeleg. Privește-mă, cum mor și continui să traiesc, și  apoi ia aminte, că nu așa fac copiii. Mulțumesc. Să ma repar ? c-un vin ? o țigară ? o bere ? ciocolată ? tatuaje? pierce ? tunsori ? shopping ? neee...dacă  nu me...

  Ce-ar fi lumea mea ? As spune ca sunt ea, In mine, adanca-n suflet de ma duce departe, de moarte. Ma vad zburand,zburdand, in vant. De nicaieri tu cresti, dar unde-mi esti ? a mea umbra ca de Peter Pen ... prin Bucuresti ?!

De peste drumuri mă aleg, După o zi sau două , departe de casa-mi părintească în care oricun nu stau prea mult. Ah, un paiangăn. Cer prea mult să nu-mi fi uitat cheile ? Măcar am un wifi decent. În fiecare zi, de fiecare dată când ies sau intru în bloc, vecinul,domnul B. de la etajul 1 se uită pe geam şi parcă m-ar judeca. Nici nu ştiu totuşi dacă vede că sunt eu. E primul vecin cu care m-am certat. Adică, de fapt, m-a certat din prima zi în care ne-am mutat aici. Alergam cu nişte copii pe scară şi ei au luat liftul iar eu, am ramas pe scări, el a ieşit ca un uriaş,mi-a pus mâna în păr şi m-a ridicat, țipând la mine, cu nişte dinți înfuriați şi cu ochii negrii de răutate, nu mai atingeam cu picioarele pământul. Singurul lucru pe care am putut să îl zic a fost " eu sunt de la 2". M-a aruncat pe jos şi m-a trimis acasă. M-am dus plângând...nu m-a luat nimeni în serios,poate credeau că exageram. Ani de zile mi-a fost frică să cobor din bloc si luam liful, doar ca să nu ...

E din ce in ce mai cum ? Sau poate ca nu stiu sa mai mediez ceea ce simt, cu ceea ce fac, ceea ce mor cu ceea ce traiesc. Mi-e rau, dimineata m-am trezit plangand si fara aer. Stiu ca si tie ti-e rau iar eu sunt inutila. Nu putem nici macar sa ne ajutam unul pe altul. Asnoapte nu stiam cum sa fug, pentru ca imi amintesc cum stateam acum ceva timp plangand pe banci. Si cand sunt acasa, urlu ca vreau acasa. Nu ma gasesc, si nu te mai gasesc nici pe tine, lafel cum era. Nu ne mai gasim pe noi, aproape de nici o culoare... Ma doare de imi vine sa imi arunc creierul pe jos. Stiu ca si pe tine te doare, si chiar incerc, insa ma termin. Ma sting continuu, si mi-e rau. Te dezamagesc din orice unghi. Nu stiu. Mi-e rau, mi-e foarte rau si vreau sa ma sting, macar din raul asta. Ma mint ca suntem . Nu, se simte ca nu... Simt ca orice fac, orice actiune pe care o gandesc si o fac, te doare. mor. in fiecare secunda. eu sunt toxica, sau poate intoxicata. oricum ar fi, mor....

Gândesc prea mult, prea des, continuu. Aseară gândeam că totul se duce dracului cu noi, că așa e normal, și că dacă o să continuăm așa, ne pierdem. Aseară îmi venea să urlu, să strig, însă am tacut ca un melc . Mă încearcă griji. sau poate doar eu mi le fac. În mintea ta. Apoi se învârte cerul și planeta, și ca să nu amețesc prea tare ma pierd în îmbrățișările tale...și mă ascund sub gâtul tău.Și totul revine la normal. Mă sperie să ne pierdem. Fuck ! te iubesc.

Cum să-ți spun că de fapt am nevoie de tine ? Și că nu-mi pasă dacă te vad doar cinci minute. Cum să-ți spun că mor ?

În realitate, da, toți se schimbă, chiar și eu, chiar și tu, tu fiind - totul. Eu rămân agățată într-un cerc de nori, de deasupra mea. E lin, și totuși da ! Bosola funcționează , spune unde-i Nordul, Iar inima-mi primește, în viață, tot acordul. Agățată -n aer, în cer albastru care, Oglindește-n viața-mi curgătoare, Ca apa unui izvor sucit, secat de vreme, Un phoenix din cenușa se așterne, Dar renăscut din mii și mii de ploi. Picând șiroaie din lacrimi vii, greoi. . Ma schimbi văzând cu ochii, Făcându-mă să cad Din cerul meu, frumos, Din norii mei , în Iad. Lovindu-mă de-asfaltul rece-gol, Mă izbești de locuri gri-petrol. M-arunci, din brațele ce m-ai ținut , Într-un tărâm ostil, necunoscut. Mă arunci și-apoi îmi zici c-a fost o adiere, Mă duci prin locuri fără de repere, Mă sari, uneori din viață ca pe un obiect, Iar eu, ce să fac, cum să te aștept ? Cu lacrimi de alcool, pur de roș-aprins, Scoase dintre aburi , în aerul încins. Mi-e frică de metamorfoza dintre n...