Muziciana

Nu. Răspuns final. 100 de puncte. Ai de gând să mă ajuți? Ai cu ce ? Dacă nu, atunci nu mă mai întreba. Ştii ce fac ? Mă plimb prin frig şi vreau să îmi cumpăr o floare să mi-o dau cadou şi să o pun pe piept. Ştii ce mai fac ? Stau în pat şi plang din gând în gând. Clişeic, nu ? Şi îmi pregătesc mormântarea. Am nevoie de ajutor. Dar nimeni nu poate,iar eu am obosit. Ce crezi că mai fac ? Caut ființe şi caut iubire. Poate până îmi ucid sufletul. Epatez în virtual. Ştii ce mai fac ? Îți zâmbesc şi în minea mea se desfăşoară propria-mi scenă de dezumanizare. te uiți la un suflet cum moare Mănânci floricele Dă şi volumul mai tare, Pune ochelarii 3D... Nu e amuzant ? Hahaha Este chiar o tragicomedie.

Una din greşelile supreme pe care le-am făcut  în scurta mea viață, a fost să îmi  deschid uşa sufletului. Să îl iau în mâini şi să îl dăruiesc...crezând, în naivitatea mea, că primitorul nu o să îl izbească de pământ,apoi să-l calce de mii de ori, până când să nu-l mai pot atinge nici măcar pentru a-l ridica, deoarece, atingându-l...ar durea şi mai rău. - ce greşeală fatală... Doamne, uneori mi-aş dori să pot crede orbeşte în Tine, să mă pot mângâia printr-o rugă, să ştiu că Tu ai grijă de mine şi de sufletul meu... dar nu pot. Nu pot sa mă mint, nici pe Mine nici pe Tine. Mi-am dorit o ființă, să simtă.Să-mi simtă sufletul fără a-l răni. O ființă care nu poate ucid...

" - Cum a murit ? - A imbatranit si i s-a oprit inima... -Dar vad ca ceasul de la mana inca ii merge.De ce are nevoie de el? Doar nu mai intarzie nicaieri...  " Asa e... Si la petreceri, oamenii vin si pleacă. Lafel ca pe Pământ  .

Ai vrut să-ți fiu doar omul, fară de-a mea artă, În două să mă tai, pentr-a-ți fi consoartă... Nu am putut desparte, trăiri de zi cu zi, Fără a mă trece prin dragul de " a fi "... Cum să doreşti din mine... doar omul, nu şi-artistul ? Atunci nu sunt completă...unde-aş ascunde visul ? Unde-aş mai merge, purtată lin de vânt ?... Să plec din mintea ta, aşa din când în când ?! Se spune că atunci, când un artist iubeşte , Moartea pe amandoi, uşor, vă ocoleşte... Dar cum ai vrea să trăieşti neîncetat, Dacă pentru tine, el nici n-a existat? E uşor să mă iubeşti, dacă înțelegi, Că-n universul meu, există două legi... SUFLETUL şi MINTEA nu se vor subjuga, OMUL şi ARTISTUL, nu se vor dezlega.

Pentru că umblă o mișcare feminstă în virtual, am decis că e momentul să iau și eu parte. Pentru cei care nu știu ce este această mișscare, e foarte simplu : femei, care- și povestesc abuzurile (verbale.sexuale, corporale, psihice ) de-alungul vieții . Decid să îmi fac cunoscută prezența printre voi, să vă arăt că exist și simt. Totul a început din copilărie, aveam vreo 5-6 ani și mergeam cu mama către grădiniță. Am ajuns, mama m-a lăsat acolo. Mă jucam cu copiii, când domnul Nae, un tip pe la 50 și ceva de ani ( instalator,electrician, ceva ) m-a chemat pană la el, pretinzând că mi-am uitat o jucărie în baie. M-a aluat în brațele lui si mă pupat pe gură, punându-mi mâna, în părțile intime, practic m-a apucat de dânsa.  Instinctiv am început să plâng. Mi-a dat o palmă și mi-a spus că sunt o fetiță proastă și neascultătoare. Tremuram. Am ajuns în clasă, iar educatoarea m-a pus la colț cu un plasture pe gură pentru că am îndrăznit să spun ceva despre domnul Nae. Niciodată nu ...

M-ai pedepsit mult...mult pentru ceva ce nu am facut m-am simtit biciuita de fiecare dată când am vorbit. M-ai pedepsit prin tot, m-ai omorât fără să ai vreo remuşcare  şi poți sta în linişte. Am văzut că ai depus tot efortul necesar să mă omori şi ai aproape ai reuşit. Felicitări !  Mă doare tot. In toată semi- moartea asta şi pedeapsa asta pe care nu mi-am meritat-o. Pedeapsa asta crudă a ta ...eu nu am meritat-o. Este ca şi când m-ai fi întins goală pe jos, pe asfalt spunându-mi că o să mă iubeşti iar eu te-am crezut. Însă tu aveai langă tine, la îndemană, orice armă pe o masă. Începând de la ace la cuțite,la grenade, la pistoale,aveai pe lângă şi  un scaun electric. Ai început să le testezi pe mine, să vezi cât pot îndura...

Spui că gandul ți-e la mine, Apoi, simplu, mă arunci... Cât de-uman e pentru tine, Să-mi faci răni atât de-adânci ? Mintea mea te-a-mbrățişat, Sperând...poate într-o zi, Aşa cum eu te-am visat, Că la mine vei veni ?... Este toamnă, viața moare... Colorându-se-n Zenit... Astăzi,inima mă doare, Sufletul mi-e răvăşit. Ai făcut din mine, iar Praf şi pulbere în vânt... Nu mai pot să merg, să sar, Mi-a rămas numai să cânt... Însă vocea mea e stinsă, Pieptul mi-este încordat, Doar iubirea mi-e aprinsă, Într-un corp dezacordat. Poate asta mi-e pedeapsa, Dragostei ce eu ți-am dat... Să-mi omor încet sinapsa, Pentru tot ce ți-am purtat. Oare aşa-mi este-n viață ? Nu mă cruță Suferința ? Să tot am lacrimi pe față, Şi să îmi distrug conştiința...? Cât de crudă şi morbidă, Poate fi astă iubire... Seamană cu o coridă, Cere chiar, despăgubire... Nu mai am nimic de dat... Am plătit cu tot ce-aveam... Viața mea, dacă puteam, Pe loc o amanetam... Însă nu ți-ar fi de-a...