Citeşte şi sună-ma după, merci !
Un suflet curat şi viu e format din iubire, ca un cristal de care trebuie sa fii conştient şi să ai grijă.
Un suflet blând este un suflet care are copilul interior păstrat.
Pe suflete nu calci, aşa oricum. Mai ales dacă şi tu ai un suflet.
Dar dacă :
Sufletul tău este intoxicat, acceptă că poate sa nu fie fatal şi nu distruge alt suflet doar dintr-o superficialitate şi o iluzie a inexistenței altui suflet pe Pământ. Ai încrederea că alt suflet îți poate fi vindecător.
Umanitatea din noi a crescut la un nivel atât de înalt, dar s-a dezvoltat eronat ducând spre o dezumanizare care nu se duce în sălbăticie, ci cade într-un purgatoriu, cade într-un sistem robotic, lipsit de sentimente şi empatii.
Un sistem inuman, creeat de om.
O viață falsă, o realitate dură care-ți sperie interiorul, îl terorizează şi-l lasă plin de răni, ca mai apoi să te facă să crezi că nu-l mai poți repara.
Te duce într-o zonă de gardă continuă, o zonă de alertă în care esti pasibil să muşti dacă simți apropiere din nou.
Şi muşti, loveşti, fără a avea,poate, intenția de a răni, dar suferința nu ne face pe toți mai buni sau vii.
Spuneam cu puțin timp în urmă că sunt la limitele sufletului meu. Sunt într-un moment în care nu mai pot duce răutatea lumii în care mă aflu. În care am rezistat eroic până la vârsta de 24 de ani, dar eu nu vreau ca sufletul meu să moară iar corpul să-mi fie viu. Aş fi doar o umbră.
Spuneam că-mi doresc să las ceva în urma mea,las arta mea,cu tot ce pot în ea.
"Omul moare undeva pe la 30 de ani şi e îngropat pe la 70 de ani "
Eu nu pot să-mi trăiesc inexistența.
Nu pot sa fiu o moartă-vie, bântuind Pământul de colo-colo.
Ce bine mi-ar prinde o renaştere...
Lacrimile-mi curg şiroaie iar pieptul mi-e atât de greu, simt că nu am destul aer iar patul meu de moarte este chiar patul în care-mi dorm existența.
Lumânarea mi-e lampa iar spovedania mi-e poezia şi muzica.
Nici iubirea nu o mai caut,iar a mea este aproape saturată.
Aştept să-mi cânt ultima suflare.
Sunteți pregătiți ?
Începem în 3,2,1 ...motor, acțiune !
Comentarii
Trimiteți un comentariu