Oglinda

Uneori mi-as fi dorit sa cred in dumnezeu, era mai simplu,ma alinam printr-o ruga, si stiam ca el are grija de sufletul meu, printr-o simpla spovedanie
Dar nu ma pot mintii, nici pe mine nici pe el, asa ca recunosc :
Cea mai mare greseala pe care am facut-o , a fist ca ti-am dat sufletul meu. crezând, în naivitatea mea, că primitorul nu o să îl izbească de pământ,apoi să-l calce de mii de ori, până când să nu-l mai pot atinge nici măcar pentru a-l ridica, deoarece, atingându-l...ar durea şi mai rău.

Mi-am băut toate amintirile cu tine şi am fumat tot ce simțeam.
Oare crezi că e uşor ? Crezi că e uşor să-mi duc paharul în dreptul buzelor şi să tânjesc după sărutul tău ...? dar în față să am doar o vişinată...
Să-mi aprind țigările pe care le fumai tu, doar cât să mă amăgesc că eşti acolo.
Cam cât de simplu crezi că e...
Să te înnec în alcool, în subsoluri pline de fum şi cu miros de crame ?
Să te înnăbuşi în țigări până la refuz, până nu te mai pot inspira.
Crezi că-mi e uşor ? 
Să-ți caut ochii în alte priviri şi atingerile în alte emisfere ?
Crezi că "e floare-la-ureche" ?
Să trăiesc în propria-mi burghezie, zi de noapte şi noapte de zi, continuu căutând conexiuni şi chimii ?
Ascunzându-mi sufletul după mesele cu catifea şi scaunele vechi...pe care sunt lăsate atâtea suflete...
Să râd, continuu... Crezi că e uşor ? 
Cum crezi că este ?
Să fredonez cu voce tare şi cu ochii strânşi" Dă mamă cu biciu-n mine " printre atâția şi atâția oameni, 
morți şi ei de atâta simțire...
Morți şi ei, ca mine, de atâta viață. 
Morți de iubire.

M-ai pedepsit mult...mult pentru ceva ce nu am facut 
m-am simtit biciuita de fiecare dată când am vorbit. 

Este ca şi când m-ai fi întins goală pe jos, pe asfalt spunându-mi că o să mă iubeşti iar eu te-am crezut. Însă tu aveai langă tine, la îndemană, orice armă pe o masă.
Începând de la ace la cuțite,la grenade, la pistoale,aveai pe lângă şi  un scaun electric. 
Ai început să le testezi pe mine, să vezi cât pot îndura. 
Ți-ai dat pe mine tot răul de care ai avut parte în viață şi ...prima oară mi-ai tăiat părul, apoi ai trecut la frunte...ai trecut cu muchia cuțitului peste ea, şi a început să-mi curgă sângele şiroaie .
Pe față parca mi-ai pus ace şi seringi iar ochii i-ai lasat nechinuiți... ca să te uiti fix în ei când mă distrugi şi poate să simţi căința mea, printre lacrimi.
Pe buze mi-ai turnat acid, aşa este sigur că nu se mai pot apropia de ale tale...apoi ai trecut la gât unde, de obicei, mă sărutai.
Ai luat o lamă şi ai tăiat, pe de-alungul esofagului. Ai turnat acid şi pe el şi ai pus puțin gaz să ardă mocnit. 
Ai trecut la umeri şi la piept. 
Pe fiecare umăr mi-ai pus câte o bilă din oțel.  Mare şi grea.
După asta, în piept ai aruncat cu o grenadă...
Ai observat că înca mai respiram. 
Ai trecut şi ai ajuns la inimă . 
Mi-ai smuls inima care încă-mi bătea...
te-ai uitat în ochii mei şi ai inceput sa o pocnesti cu toata puterea ta. 
M-a durut ingrozitor. 
Am început să plang. În timp ce lacrimile se îndoiau cu sângele din tâmple, ai aruncat cu inima mea pe jos şi ai călcat peste ea, cu putere. 
Cu toată supărarea de care ai avut parte în viață...
Când ai văzut că aproape nu mai bate ai trecut la suflet.
Atunci am deschis ochii mari de spaimă !
L-ai gasit, pentru că ştiai unde este şi l-ai sugrumat. 
L-ai aruncat si izbit de toți peretii, apoi ai trecut cu un tanc peste el. 
L-ai ars si l-ai facut praf.
Apoi l-ai lasat acolo in nimic. 
De la suflet în jos m-ai tăiat şi m-ai aruncat în pubela de gunoi din spate tău. Mâinile mi le-ai legat. 
Le-ai lăsat intacte ca să mai pot cânta. 
Te-ai uitat la tot şi cu o mare satisfacere ai turnat gaz peste mine . 
Bălteam. 
Ţi-ai aprins o țigară...ai fumat-o şi ca sa o stingi ai aruncat-o peste mine. 
Am luat foc . 
M-ai omorat în cel mai crud mod. 
Macar, te rog, să trimiți pe cineva să strângă ce a mai rămas din mine. 
Cineva care ştie să strângă nimicul.

Dacă ai ştii cum doare nimicul...
E iad. 
Adevaratul iad