Spre infinit...

Azi m-am trezit si mi-am dat seama ca pot trai...
Trebuie sa vad cum o sa fac,sa ma odihnesc putin.
Inca sunt obosita.
Inca uit.

Si totusi pe tine nu te-am uitat.
Cum?...

Iar raspunsul intarzie sa apara.
Infinitul e atat de mare!...
Pe langa el eu sunt un punct neinsemnat.
O umbra care a lasat-o un creion pe o mare de alb.

Un simplu punct.
Pentru ultima oara ti-am aratat afectiunea si iubirea mea.
Acum este timpul sa plec pe drumul meu.
Dar care drum?
Nu stiu unde duce.
Vreau sa aflu!

M-am oprit din drumul acesta,doar ca sa ma odihnesc putin.Am mers prea mult...si nu m-am odihnit destul cat sa mai merg inca atat. E greu.
Si totusi,imi place.
Descopar,vad,admir.
Si prin toata nemurirea,vreau sa aflu si sa vad tot.
Poate nu o sa fie asa.
Dar am timp...

O sa las in urma doar pasi.
Nimic altceva.
Fiindca imi amintesc totul.

Continui sa merg.
Sa aflu ce va fi.
Stiu ce a fost.
Dar continui...

Ma ridic,imi iau ramas bun de la tine,si locul acesta.
Imi las o parte din iubirea mea aici.
Sarut vantul.
Si plec mai departe...

Departe...departe...

O sa imi fie dor de tine...
Dar tu,linisteste-te...
Nici nu o sa iti dai seama cand eu voi fi deja plecata...