Spre infinit...


Azi m-am trezit si mi-am dat seama ca pot trai...
Trebuie sa vad cum o sa fac,sa ma odihnesc putin.
Inca sunt obosita.
Inca uit.

Si totusi pe tine nu te-am uitat.
Cum?...

Iar raspunsul intarzie sa apara.
Infinitul e atat de mare!...
Pe langa el eu sunt un punct neinsemnat.
O umbra care a lasat-o un creion pe o mare de alb.

Un simplu punct.
Pentru ultima oara ti-am aratat afectiunea si iubirea mea.
Acum este timpul sa plec pe drumul meu.
Dar care drum?
Nu stiu unde duce.
Vreau sa aflu!

M-am oprit din drumul acesta,doar ca sa ma odihnesc putin.Am mers prea mult...si nu m-am odihnit destul cat sa mai merg inca atat. E greu.
Si totusi,imi place.
Descopar,vad,admir.
Si prin toata nemurirea,vreau sa aflu si sa vad tot.
Poate nu o sa fie asa.
Dar am timp...

O sa las in urma doar pasi.
Nimic altceva.
Fiindca imi amintesc totul.

Continui sa merg.
Sa aflu ce va fi.
Stiu ce a fost.
Dar continui...

Ma ridic,imi iau ramas bun de la tine,si locul acesta.
Imi las o parte din iubirea mea aici.
Sarut vantul.
Si plec mai departe...

Departe...departe...

O sa imi fie dor de tine...
Dar tu,linisteste-te...
Nici nu o sa iti dai seama cand eu voi fi deja plecata...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Apropo de Sinucidere

Depresia și Primele mele 103 de motive ca să nu mă sinucid

Scrisoare de ramas bun